Accesibilitate de formă pentru persoanele cu dizabilităţi, cu girul autorităţilor locale

Trotuarele cu gropi, bordurile înalte, transportul public neadaptat, rampe de acces în clădiri prea abrupte sau construite de formă fac oraşul Chişinău extrem de neprietenos pentru persoanele cu mobilitate redusă. Deşi cea mai mare parte din vină pentru această situaţie o poartă primăria, funcţionarii se apără şi spun că nu au suficiente pârghii pentru a schimba situaţia.

Chişinăul, prin ochii persoanelor cu mobilitate redusă 

Lucruri banale cum ar fi urcatul treptelor de la alimentară, procurarea medicamentelor, vizita la medic sau plimbarea prin oraş, sunt, în cazul persoanelor care se mişcă cu greu, adevărate acte de curaj.

Prin astfel de momente trece zilnic Cornel Baran, care este dependent de scaunul cu rotile. ”Când nu aveam maşină ajungeam acasă ud şi murdar. Era un dezastru”, povesteşte tânărul în vârstă de 21 de ani. Cel mai mult este supărat pe cei care au instalat rampe impracticabile în instituţii publice şi blocuri. ”Cele mai multe sunt puse de formă. Chiar dacă am forţă în mâini, iar greutatea îmi permite să mă deplasez ceva mai uşor, unele rampe sunt atât de periculoase încât nu risc să le urc”, adaugă Cornel. Tânărul crede că persoanele care au diagnoze mai severe decât ale lui nu se pot descurca fără însoţitor.

Prin astfel de dificultăţi trec zilnic şi mamele cu copii mici în căruţ, care sunt nevoite să ceară de fiecare dată ajutorul persoanelor din preajmă pentru a urca în transportul public sau a trece de scările de la intrarea în farmacii, magazine, bănci şi chiar în policlinici. ”Ies la plimbare cu copilul în căruţ doar în jurul blocului. Încercăm să evităm aglomeraţia, troleibuzele, microbuzele”, spune Svetlana Corlăteanu, mama unui copil de aproape 2 ani.

În situaţii la fel de dificile sunt şi bătrânii, mai ales cei care nu se pot deplasa fără baston. ”Picioarele nu mă ţin. Mi-e greu să urc şi să cobor din troleibuz. Trotuarele sunt pline de gropi. Le ocolesc, dar uneori se mai întâmplă să cad din cauza lor”, mărturiseşte Angela Bucăţel, pensionară.

Şi nevăzătorii percep Chişinăul ca pe un obstacol aproape imposibil de înfruntat. Puţini sunt cei care au învăţat să se deplaseze singuri. Cei mai mulţi nu ies cu zilele din casă pentru că oraşul, cu mici excepţii, nu este adaptat la nevoile lor. ”Iarna, mai ales, e foarte dificil pentru nevăzători. Îmi amintesc odată că şoferul microbuzului a oprit la zece metri de semafor. Din cauza mormanelor de zăpadă de lângă bordură şi de pe trotuare nu am putut să-mi dau seama unde mă aflu. Am căzut până la genunchi în zăpada adunată lângă trotuar. Trecătorii m-au ajutat să ajung la serviciu”, povesteşte Valeriu Popov, nevăzător, profesor de Deprinderi de viaţă cotidiană la Centrul Naţional de Informare şi Reabilitare al Societăţii Orbilor din Moldova.

La evidenţa Casei Naţionale de Asigurări Sociale se află 180,6 mii de persoane cu dizabilităţi, dintre care 14 mii sunt copii, 525,9 mii de pensionari şi peste 75,5 mii mame cu copii cu vârsta de până la 3 ani. Un calcul simplu arată că aproximativ 800 mii de persoane, sau circa un sfert din populaţia ţării sunt persoane cu mobilitate redusă. Aceste categorii de persoane sunt considerate de specialişti vulnerabile.

Accesibilitate de formă 

Oraşul şi locuitorii lui percep lipsa accesului ca pe o problemă ce nu-i priveşte, iar indiferenţa cu care sunt tratate persoanele cu mobilitate redusă este alarmantă. ”Societatea nu este informată despre abilităţile, posibilităţile şi problemele persoanelor cu dizabilităţi, iar unii nici nu ştiu că noi existăm. Faptul că nu vedem persoane cu dizabilităţi în stradă e o dovadă că problema accesului există. Oamenii nu ies din casă pentru că nu există rampe”, conchide Ludmila Iachim, coordonator de proiect, Asociaţia ”Motivaţie”, organizaţie care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

O rampă extrem de abruptă, formată din două şine care nu rezolvă în niciun fel problema accesului, dar pentru care s-au cheltuit bani publici, este instalată la intrarea în sediul Direcţiei Generale Educaţiei Tineret şi Sport din Chişinău. Specialiştii spun că rampa este imposibil de utilizat şi asta în timp ce printre beneficiarii instituţiei se numără şi multe persoane în scaun rulant.

”Am vrut să susţinem persoanele cu dizabilităţi. Lumea chiar ne mulţumeşte că s-a făcut lucrul acesta”, declară Valentina Cujbă, director-adjunct al direcţiei, care precizează că nimeni nu s-a plâns până acum că nu putut intra în clădire.

Tatiana Stolpeaga, inginerul direcţiei, recunoaşte însă că la construcţia rampei nu s-au respectat normele în vigoare. ”S-ar fi putut găsi o soluţie pentru a diminua unghiul rampei până la 12 grade, aşa cum prevede legea, dar cu bani mai mulţi”, explică Stolpeaga.

Deşi legislaţia Republicii Moldova obligă autorităţile publice şi agenţii economici să asigure accesul persoanelor cu dizabilităţi la infrastructura socială, ”doar 30% din instituţiile din Chişinău şi din ţară sunt utilate cu rampe de acces”, arată un studiu realizat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor. Astfel, din 5137 de instituţii publice verificate, 3440 nu dispun de rampe de acces, iar cele existente nu corespund normativelor în construcţii şi nu respectă necesităţile persoanelor în dificultate.

Ping-pong între funcţionari 

De altă părere sunt persoanele responsabile din cadrul autorităţilor publice locale. ”La toate blocurile sunt construite intrări pentru persoanele cu dizabilităţi. Proiectanţii sunt cei care trebuie să respecte legea şi să proiecteze conform normelor. Comisia de recepţie finală examinează actele. Unul din acte este procesul-verbal la terminarea lucrărilor, care conţine inclusiv concluziile Inspecţiei de Stat în Construcţii”, susţine Vasile Olaru, şef-adjunct, Direcţia autorizare şi disciplină în construcţii, Primăria municipiului Chişinău.

Şeful Inspecţiei de Stat în Construcţii, Vasile Radu, nu consideră, însă, că proiectantul este responsabil de această situaţie, deoarece acesta se ghidează de documentele eliberate de primărie. Potrivit lui Vasile Radu construcţia rampelor este ignorată şi de unii şi de alţii. ”Vinovată de nerespectarea legii în ceea ce priveşte asigurarea accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi în instituţii este, în primul rând, administraţia publică locală, pentru că funcţionarii de la primărie sunt cei care avizează proiectele şi eliberează certificatele de urbanism”, susţine Vasile Radu.

Pe de altă parte, arhitectul-şef al municipiului Chişinău, Ion Carpov, se apără: ”Nu avem pârghii de influenţă. Noi trebuie să reacţionăm la o adresare. Dacă nu se adresează nimeni nu putem să trimitem noi lucrătorii departamentului ca să facă verificări”, spune Carpov.

Întrebat de ce nici blocurile date recent în exploatare nu sunt dotate cu rampe, funcţionarul dă vina pe proprietarii construcţiilor. ”Pentru ei este chiar mai simplu să ne oblige prin judecată să recepţionăm obiectul. La moment, legea este imperfectă, iar judecătorii găsesc soluţii care să-i convină beneficiarului”, adaugă Carpov.

Explicaţiile funcţionarilor sunt puse la îndoială de reprezentanţii societăţii civile care spun că ilegalităţile care se comit nu mai pot fi tolerate. ”Construcţiile inaccesibile persoanelor cu dizabilităţi, multe din care sînt construite ilegal, apar ca ciupercile după ploaie. Asta ne face să credem că există şi alte metode de convingere, pentru că o altă problemă gravă a Republicii Moldova este corupţia”, punctează Ana Furtună, director-executiv, Coaliţia Nediscriminare.

Problema accesibilităţii ajunge în sălile de judecată 

Coaliţia Nediscriminare a dat în judecată reţeaua de farmacii Felicia şi Banca de Economii, pe motiv că administraţiile acestora nu asigură accesul persoanelor cu mobilitate redusă. Astfel, în premieră, o instanţă de judecată va trebui să se pronunţe pe marginea problemei accesului.

Înainte de a merge în instanţă, experţii Coaliţiei s-au documentat şi au constatat că atât reţeaua de farmacii Felicia, cât şi Banca de Economii, care este singura instituţie din ţara cu capital majoritar de stat, discriminează persoanele cu mobilitate redusă. ”Am mers la mai multe sedii ale reţelei Felicia şi am văzut că nu sunt adaptate. Multe mămici se plângeau că nu pot intra cu căruţul, fiind nevoite îl lase în stradă. Să îţi iei copilul în braţe şi să mergi să-ţi faci cumpărăturile, nu e atât de simplu. În egală măsură am luat în calitate de pârât Banca de Economii, pentru că deţine monopolul la capitolul indemnizaţii, plăţi, facilităţi pentru persoanele în etate şi ar trebui să respecte aceste rigori”, susţine Ana Furtună.

În cazul dosarului cu Banca de Economii urmează să fie prima şedinţă de judecată, iar în cazul Felicia – cea de-a doua şedinţă de judecată, asta deoarece reprezentantul reţelei de farmacii insistă ca cererea să fie scoasă de pe rol. ”La această etapa ei încearcă să tragă de timp”, adaugă Furtună, care a menţionat că pârâţii nu conştientizează problema.”Le vorbeşti despre discriminare şi despre acomodare rezonabilă şi ai senzaţia că le spui despre un lucru rupt de realitatea Republicii Moldova”, adaugă Ana Furtună.

Contactaţi telefonic, atât avocatul Felicia, Alexandru Tvicenco, dar şi jurista Băncii de Economii, Natalia Pleşca, au refuzat să facă declaraţii pentru presă, spunând că se vor expune în instanţă.

 Legea rămâne pe hârtie 

În ultimii ani s-au făcut paşi importanţi la nivel legislativ pentru excluderea oricărui fel de discriminare. Se operează cu noţiuni noi ca incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, acces la infrastructură, nediscriminare. În opinia juriştilor, deşi există tendinţe pozitive, există încă probleme destul de serioase la capitolul respectare şi implementare a legislaţiei în vigoare.

”Din 2012 avem un cadru legal extrem de favorabil aş spune chiar, pe alocuri, exagerat de protectiv, pentru persoanele cu dizabilităţi şi cele cu mobilitate redusă. Însă observăm că legile nu se respectă din cauza lipsei unor mecanisme clare de implementare şi control”, susţine juristul Vitalie Meşter, preşedintele Centrului de asistenţă juridică a persoanelor cu dizabilităţi.

Olga Ceaglei, Ariadna Ursachi, Centrul de Investigaţii Jurnalistice

Investigaţia a fost realizată în cadrul Campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate“, desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova. Instituţia finanţatoare nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicate.
Articol și imagini preluate cu acordul Centrului de Investigații Jurnalistice. (adresa originală).