ARTICOLE.
Ion Mocanu, membru Expert-Grup, despre referendumul din Găgăuzia: „În cadrul plebiscitelor au participat circa 70% din populația locală cu drept de vot, iar peste 98% din votanți s-au exprimat pentru aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Acest eveniment, deși controversat, este de o importanță deosebită, atât pentru elita politică de la Chișinău, cât și pentru societatea moldovenească în general, deoarece a scos la iveală ineficiența dialogului dintre autoritățile centrale și locale și a arătat limitele Chișinăului în ceea ce privește asigurarea respectării normelor de drept în cadrul autonomiei găgăuze. Mai mult decât atât, rezultatele „referendumurilor” au relevat o detașare pronunțată a populației din regiune de la direcția și reformele strategice urmate de Chișinău. Care, de fapt, sunt implicațiile și riscurile acestui eveniment și care ar trebui să fie politicile autorităților în acest sens?”
Stanislav Secrieru, într-un policy memo pentru European Council of Foreign Relations, despre succesele, greşelile şi riscurile pentru 2014 ale guvernării AIE din 2009 în prezent. Expertul încheie cu cîteva recomandări adresate liderilor moldoveni şi celor europeni. Una din aceste recomandări vizează o comunicare mai eficientă cu populaţia R. Moldova (mai ales cea reticentă aderării) în privinţa politicii de apropiere cu UE: „Diplomația publică a UE ar trebui să se extindă în toate regiunile, să pătrundă în zonele rurale și în orașe, cum ar fi Bălți, și zonele populate de minorități naționale, cum ar fi Găgăuzia și Taraclia, vorbitoare de limbă rusă. Aceste acţiuni nu ar trebui să ia forma unor evenimente singulare, ci să facă parte dintr-un efort sistematic de a explica diferitor categorii de cetățeni ceea ce UE a făcut deja și ceea ce integrarea europeană ar putea însemna pentru viitorul Republicii Moldova. Deși 58 la sută din moldoveni sînt favorabili integrării europene, pentru mulţi dintre ei UE rămâne doar un concept abstract. Sectorul public ar putea fi de mare ajutor în popularizarea integrării europene. O diplomație publică mai robustă ar putea dilua atractivitatea apelului Rusiei la trecut, precum și producerea unui public mai bine informat, care în cele din urmă va netezi aplicarea puterii de transformare a UE în Republica Moldova.” (În original: „The EU’s public diplomacy should extend throughout the regions, penetrating rural areas as well as Russian-speaking cities such as Balti and areas populated by national minorities such as Gagauzia and Taraclia. Outreach should not take the form of one-time events, but should be part of a systematic effort to explain to various categories of citizens what the EU has already done and what European integration could mean for Moldova’s future. Although 58 percent of Moldovans favour European integration, for many of them it remains only an abstract concept. The civil sector could be of great help in popularising European integration. A more robust public diplomacy could dilute the attractiveness of Russia’s appeal to the past, as well as producing a better-informed public, who in the end will smooth the application of the EU’s transformative power in Moldova.”)
Stanislav Secrieru rezumă observaţiile şi recomandările sale şi la radio Europa Liberă.
Irina Mardarovici, directoarea executivă a Clubului politic al Femeilor „50×50”, despre legea celor 2%, la radio Europa Liberă: „Numai Dumnezeu ştie exact ce s-a întâmplat. În primul rând, a fost straniu şi pe bună dreptate organizaţiile neguvernamentale au suspectat, într-un fel, deputaţii şi parlamentul de rea-credinţă şi de interese ascunse în ceea ce priveşte adoptarea acestei legi „2%”. Pentru că de ani de zile există o echipă, un grup de ONG-uri care elaborează în consultaţii largi acest proiect de lege cu privire la finanţarea organizaţiilor neguvernamentale.”
Liliana Barbăroşie, într-un reportaj la radio Europa Liberă, despre descinderile CNA la Fisc din ultima săptămînă: „Reţinerile de la Fisc efectuate de CNA constituie unul din subiectele care par să fi zdruncinat acalmia vremelnica din interiorul coaliţiei de guvernământ. Două din partidele de la guvernare, PLDM şi PD, controlează fiecare, în baza algoritmului de partajare a funcţiilor, câte una din instituţiile ce s-au văzut in topul ştirilor – una pe post de vânător şi cealaltă pe post de presupus mistreţ hăituit, ceea ce încinge iar relaţiile pe diferite paliere ale puterii. Surse avizate spun că tocmai aceste animozităţi ar fi stat la baza deciziei majorităţii parlamentare de a amâna cu o săptămână începutul şedinţelor Parlamentului, ca să aibă un minim răgaz pentru limpezirea lucrurilor.”
Sir Suma Chakrabarti, preşedintele BERD, în ziarul Adevărul, îşi exprimă îngrijorările faţă de modul netransparent în care se dezvoltă sistemul bancar din Moldova: „Avem motive serioase de îngrijorare în legătură cu transparenţa din sectorul bancar din Moldova” şi anume: „Avem motive serioase de îngrijorare cu privire la sectorul bancar din Moldova. Din cauza problemelor de guvernanţă corporativă şi a lipsei de transparenţă a noilor structuri ale acţionarilor, capacitatea noastră de a lucra cu băncile autohtone s-a redus semnificativ. Aceasta are un impact important asupra capacităţii noastre de a sprijini economia Moldovei, deoarece acordăm credite IMM-urilor – un sector crucial – prin intermediul băncilor. Dacă interacţiunea noastră cu sistemul bancar este limitată, aceasta reduce volumul de finanţare pe care putem să-l oferim companiilor private mici şi mijlocii.” Totodată, preşedintele BERD îşi specifică viziunea asupra rolului statului în economie şi sectorul financiar: „Credem că rolul statului în economie ar trebui să fie redus în continuare, iar BERD este gata să analizeze modul în care ar putea sprijini acest proces.”
Pe blogul ActiveWatch, Adrian Szelmenczi, în articolul „Masacrele de la Ip și Treznea. Mic ghid despre cum se scrie despre istorie destinat presei române”, analizează un caz în care unele articole de presă din România au relatat şi au manipulat recent faptele privind masacrul de la Ip şi Treznea (Amintim că „În 1940, prin Dictatul de la Viena, Ungaria primea Ardealul de Nord, o zonă care, deși avea o populație maghiară semnificativă, era locuită în majoritate de români. O dată cu intrarea trupelor maghiare în Ardealul de Nord, mai mulți civili nevinovați de etnie română erau uciși în confruntările cu acestea. La Ip și Treznea au avut loc unele dintre cele mai mari masacre ale armatei maghiare din acea perioadă.”). Pe lîngă caracterul tendenţios al relatărilor, articolele din presă au ilustrat relatările cu imagini care de fapt reprezentau masacrul de la Katyn. Acest mod de manipulare, facil şi de o probitate morală condamnabilă şi în plus cu posibile consecinţe nefaste asupra opiniei publice, ne aminteşte de expoziţia din grădina publică Ştefan cel Mare din Chişinău consacrată crimelor comunismului, expoziţie susţinută de Primăria mun. Chişinău, în care au fost expuse fotografii de la lagărele naziste şi de la masacre ale evreilor în Războil al Doilea Mondial. (PN)
Ghenadie Ţurcanu, coordonator de programe la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate despre influența industriei tutunului asupra autorităților statului: ”În acelaşi timp, industria tutunului are o politică foarte bine chibzuită de planificare a acţiunilor sale de interferenţă în politicile statului. Ea racolează persoane din autorităţile publice centrale, oferindu-le inclusiv salarii ademenitoare. E şi cazul Ministerului Finanţelor: persoana respectivă a lucrat în cadrul acestui minister şi acum lucrează în cadrul unei companii internaţionale de tutungerie. Deci, este un proces firesc, dar legislaţia Republicii Moldova nu prevede asemenea conflicte de interese.”
Irina Leahu, în Puls, susține ideea primarului general Dorin Chirtoacă de a amenja un întreg complex pietonal în centrul orașului dar îl crede imposibil.
Vlada Ciobanu continuă seria cu primari ce inspiră: eroina din această lume este Galina Șirșina, primarul orașului Petrozavodsk.
Un interviu, în Vacarme, cu istoricul Joan W. Scott, activistă și militantă pentru drepturile femeilor (limba română are nevoie de o variantă feminină pentru acest nume de profesie!): ”La notion de genre permettait de questionner l’attribution à la biologie des rôles sociaux de sexe : comment les sujets « masculin » et « féminin » sont-ils construits ? comment opèrent les systèmes normatifs ? comment les gens parviennent-ils à s’imaginer eux-mêmes hors des normes de comportement ? et le cas échéant, quelles sont les ressources discursives spécifiques à leur disposition ? Ces questions politiques de la critique féministe devaient pouvoir s’appliquer au matériau historique. Et c’est en effet ce qui m’a conduite à saluer le genre comme « une catégorie utile d’analyse historique ».
NEXT CITY găsește cinci moduri de a combate prețurile înalte de pe piața imobiliară: proprietate publică a spațiului locativ (Singapore), prevederi cu privire la construcția unor locuințe ce vor fi vândute la prețuri sub cel de piață (Monaco), densitate nelimitată (Tokio), expansiune necontrolată (Houston) și controlul asupra chiriei (Stockholm).
Le Monde a găzduit în paginile sale mai multe polemici despre Uniunea Europeană și viitorul ei. Daniel Cohn-Bendit argumentează: pentru a construi identitatea europeană e nevoie să depășim cadrul restrîns al identității naționale. ” Construire l’identité européenne, c’est dépasser l’identité nationale, tout en protégeant les moments de progrès civilisationnel développés par chaque nation. L’identité européenne est en devenir et ne peut correspondre qu’à une identité de nature post-nationale. Dans la mesure où celle-ci n’a rien à voir avec une identité figée, elle est sans doute moins confortable pour les individus. A la limite, être européen, c’est ne pas avoir d’identité prédéterminée. Ce qui ne veut pas dire qu’elle porterait atteinte aux spécificités nationales. Au contraire, celle-ci doit coexister, pour ne pas dire s’affirmer en tant que garante du pluralisme identitaire européen.”
Pentru partenerul său de dialog, Alain Finkielkraut, identitatea națională rămîne totuși orizontul limită: ”Tant mieux, mais nous ne nous sentirons jamais représentés par les institutions européennes. La nation est et restera l’habitacle de la démocratie parce que celle-ci – régime de discussion sur l’organisation du vivre ensemble – suppose une langue commune, des prémices communes, un avenir commun et un attachement à un même passé.”
Pentru Roger Martelli alegerea ”identitate națională sau identitate europeană” este una falsă: prima a fost demult depășită de fenomene precum globalizarea economică sau încălzirea globală. Iar a doua reprezintă deocamdată proiectul nedemocratic al elitelor politice europene. ”Cessons donc d’opposer inlassablement le supranational et le national, le fédéral et le confédéral, l’identité à l’identité. Assumons politiquement et intellectuellement la mixité qui seule peut nous conduire à la Cité-monde. Et assignons-nous pour tâche de porter partout la même exigence. Dans tous les territoires, c’est en gros la même méthode de construction démocratique qu’il faudrait être capable de promouvoir : à la mondialisation débridée des marchés financiers et de l’empire, objecter la possibilité d’une mondialisation du développement humain ; à l’Europe-puissance ou à l’Europe-marché, objecter l’Europe de l’esprit public et du développement partagé ; à la France des inégalités et du désengagement civique, objecter la France de la citoyenneté, de la solidarité et des droits. Remettons sur les pieds ce que l’évolution récente a mis sur la tête. Alors, nous serons mieux à même de dire ce que nous entendons être.”
Costi Rogozanu pe CriticAtac despre construcția percepției corupției în Est și Vest.
Tot pe CriticAtac un excelent interviu cu istoricul Eric Hobsbawm.
CĂRȚI:
Городские движения России в 2009–2012 годах: на пути к политическому. Под редакцией: Карин Клеман. M:2013. Pentru multă lume, protestele ce au avut loc între anii 2009 și 2011 în Rusia, în legătură cu fraudarea alegerilor, au venit cumva pe neașteptate. Nimic nu le prevestea, zice această percepție comună. Această carte editată de Carine Clément, sociolog și activist rus de origine franceză, nuanțează mult această percepție. Autorii, colaboratori ai Institutului ”Acțiunea Colectivă”, investighează diversele mișcări și revolte urbane în diferite colțuru ale Rusiei, în perioada 2009-2011 și găsesc că, drumul spre protestele de pe piața Bolotnaia au fost pavate de alte zeci de proteste, unele cunoscute, altele anonime ce au învățat activiștii din Rusia să se opunp puterii, să dezvolte strategii de auto-organizare, să lucreze cu mass-media etc. Voi reveni mai tîrziu cu o recenzie detaliată a cărții. (V.S.)
Vladimir Tismăneanu, la Europa Liberă, în legătură cu cartea lui Tomas Kavaliauskas, Transformations in Central Europe Between 1989 and 2012: Geopolitical, Cultural, and Socioeconomic Shifts (Lanham, MD: Lexington Books, 2012), constată, alături de autorul cărţii comentate, că „spațiul postcomunist este bântuit de miraje mesianice, așteptări sociale nerealizate și naratiuni ale excluderii, autovictimizării și ale grandomaniei etnocentrice.” Şi apoi se întreabă: „(…) ce s-a întâmplat cu promisiunile umaniste și individualiste ale anului 1989, când societatea civilă a fost principala forță motrice, iar nu pasiunile etnice și demagogia populistă? Cum ne putem explica persistența elitelor comuniste în aceste țări, metamorfozarea lor într-o oligarhie cinică de afaceriști veroşi? Cum a fost posibil ca politicianul maghiar Viktor Orban, la un moment dat un personaj moderat și respectabil, să se transforme într-o personalitate autoritar conservatoare în ultimii ani?” Autorul cărţii încearcă să dea nişte răspunsuri la aceste întrebări, „concentrîndu-se asupra culturii politice și mai puțin asupra analizei instituționale”.
DISCUŢII.
La „Cafeneaua Sociologilor” (Departamentul de Sociologie – SNSPA, Bucureşti) au avut loc două prezentări şi o discuţie interesantă şi utilă despre „Manele și Șanson: muzică și marginali în România și fosta URSS”, cu Vasile Ernu și Adrian Şchiop. Aceste analize şi discuţii sînt necesare pentru a depăşi morga pretenţioasă şi elitismul limitat al atitudinii rezervate de obicei în mediile intelectuale din Moldova şi România faţă de aceste genuri de muzică. Încercînd a le înţelege, vom preuşi poate a înţelege şi oamenii din vecinpătatea noastră, care le ascultă, spre scandalul multora dintre noi.
FILME:
Mitt (2014, Greg Whiteley). Istoria e cam nemilioasă cu cei care au pierdut alegerile prezidențiale în America – majoritatea dintre ei sunt dați uitării. Prezidențiabilul de la ultimele alegeri, Mitt Romeny, a decis, din acest motiv, să-și tragă un ditamai film documentar despre sine și despre cele două campanii ale sale, din 2008 și 2012. Filmul a ieșit așa cum mă așteptam: eulogic. Mitt și-a înălbit imaginea încît a reieșit că alegerile nu le-a pierdut el, ci SUA, care a ratat șansa să fie condusă de cel mai bun candidat. Retrospectiv, Mitt încearcă să ofere o interpretare finală (foarte slabă, de altfel!) a oportunismului său: așa ar fi comportamentul oricărui om dacă acesta s-ar ghida de rațiune. Eșec electoral, eșec cinematografic. Dar filmul e instructiv, trebuie privit. (V.S.)
Деточки (2013, Dmitrii Astrahan). E un film despre care aș vrea să scriu mai pe lung dacă găsesc timp. Despre un fel de reabilitare a justiției populare directe. Avem criminalul, iată și pedeapsa. Ceva întîrziată dar eficace (îmi amintește foarte mult de un film al lui S. Govoruhin, Ворошиловский стрелок). Despre un bătrîn ofițer batran din GRU (iubitor de versete biblice) care instruiește și inspiră banda pentru asemenea acte de justiție. Mai mult, unchiul Vadea (așa îi zice) chiar face pe viu un act de justiție populară față de un ofițer al armatei ruse contemporane. Aluzia e directă: vechii soldați erau buni, ăstia noi sunt lichele. Despre oamenii din jur care aprobă fiecare act de justiție: Așa le trebuie!, care refuză să-i dea pe mîna poliției și care simpatizeaza cu banda de „haiduci”, căreia îi trimit mesaje de mulțumire pe internet. Despre banda însăși care e compusă din … copii de la orfelinat. Copii, adica „neprihăniți”, adică „nestricați de mocirla care sunt instituțiile în Rusia contemporană”, pe de o parte, și intoleranti față de nedreptate, spre deosebire de adulți. În film nu apare nici un copil rău, nici chiar cel al comisarului poliției! Toți, fără excepție, sunt buni. Despre politiștii oficiali atît de caraghioși încît reacționează la situație fie „vorbind despre sfîrșitul lumii”, fie se iau după mintea unui adolescent. Despre omul mic față de institutiile, relațiile și interesele mari. Despre cuțitul care egalează și reduce la zero orice inegalitate de avere, putere, influență.
