Așteptam cu nerăbdare prima scrijelitură pe exaltarea de ajutor umanitar poloneză. Ea apare mereu, așa stau lucrurile, în fiecare criză. Din nefericire, deja a apărut.
În grupurile de ajutor încep să apară postări ale șoferilor voluntari, dezamăgiți de faptul că la hotarul cu Ucraina, în Pșemâșl, pe de o parte erau numeroși doritori de a face naveta spre orașele mari, pe de alta, aveau pielea închisă la culoare, și în principal erau bărbați, așa că, desigur, șoferii nu le-au oferit locuri în mașinile lor. Din câte am înțeles, în spatele acestei decizii neplăcute se află o îngrijorare că persoanele de culoare au profitat de situația de la granița cu Ucraina pentru a ajunge în Europa pe o altă rută.
Nu este exclus să fie așa. Situația actuală ar putea fi o ocazie nemaipomenită de profit pentru traficanții de persoane, iar o viză de student, se știe, se poate cumpăra cu un cartof. Este imposibil să zbori în Ucraina acum, așa că Lukașenka ar fi trebuit să-și vâre coada, ceea ce, desigur, nu este improbabil. Până acum, însă, există puține dovezi pentru acest lucru. Un argument contra ar fi și faptul că nu toți nealbii care apar la granița poloneză sunt admiși în Polonia. Precum și din perspectiva cozii infernale de la hotar în sine – infernale, prin natura sa, prin lucrurile caracteristice cozilor lungi de mulți kilometri întru viață – aceste persoane constituie o picătură în ocean.
O mulțime de indieni și africani studiau până nu demult în Ucraina, în principal din Nigeria, dar și, de exemplu, din Egipt sau Maroc. Conform datelor oficiale din 2019, în instituțiile de învățământ tehnic și superior din Ucraina au fost înmatriculați 80.470 de studenți străini. Aceștia studiau în principal la facultățile de medicină și inginerie, deși uneori făceau și studii pro forma în instituții de învățământ private, doar pentru a-și legaliza șederea și a câștiga bani în plus. (Celor indignați, le reamintesc că Polonezii au făcut-o în masă în Occident în anii ‘80).
Există, de asemenea, mulți sportivi nealbi cu contracte în Ucraina, inclusiv mulți imigranți economici. Acest fenomen este tipic tuturor orașelor mari post-sovietice.
Cine ar migra în Ucraina sau în Belarus de azi, în Rusia sau Georgia? – vă întrebați. Nu prea se găsește informație despre astfel de lucruri în mass-media, dar o fac mulți oameni. Bunăoară, în Ucraina, în 2019, au fost înregistrați oficial peste 400.000 de imigranți, dintre care doar o mică parte erau cetățeni ai țărilor fostei URSS.
Posibilitatea legală de imigrare economică în Uniunea Europeană sau în Statele Unite este limitată la minimum absolut (deși este relativ ușor să o faci în Polonia pentru cetățenii Indiei, dar nu și pentru locuitorii Africii), mai ales din 2015. În plus, titularul unui pașaport slab trebuie să provină dintr-o familie înstărită, să fie excepțional de distins, sau să aibă o familie în așa-zisul Occident. Și cel mai bine e să fii bărbat. De asemenea, este nevoie de mulți bani pentru a plăti călătoria periculoasă la cheremul traficanților – pe care nu toată lumea are curajul să o facă.
Pentru cei motivați să aibă o viață mai bună, dar nu foarte bogați și/sau dispuși să riște, rămâne (printre altele), după cum se spunea în timpul Războiului Rece, o a doua lume. Europa de clasa II, cu alte cuvinte, țările post-sovietice. Mai exact, capitalele lor bogate și orașele mai mari.
Toți acești studenți (sau muncitori) sunt acum total derutați și departe de familiile lor. Mulți dintre ei studiau până acum câteva zile în Kiev sau Harkov, actualmente asediate. De obicei, ei nu cunosc rusă sau ucraineană și, nu sunt foarte familiarizați cu codurile culturale ale lumii post-sovietice. În coada infernală menționată mai sus – care de fapt se întinde de-a lungul întregii și uriașei țări – aproape nimeni nu îi ajută. Cozile infernale nu sunt un loc în care mulți oameni au puterea de a privi dincolo de vârful nasului propriu sau celor apropiați, cu care călătorește. Știu că ne-au învățat ceva diferit la școală. Este frumos, dar este pe jumătate adevărat – altruismul se întâmplă și acolo, dar de cele mai multe ori nu se întâmplă.
Acești studenți nealbi călătoresc acum cu trenul, pentru că nu au tați sau mătuși cu mașină în Ucraina, iar fără asta este foarte greu să ajungi la granița rutieră cu UE. În Pșemyșl nu îi așteaptă membrii familiei, care locuiesc de ani de zile în Polonia, Germania, Suedia, Austria sau Italia.
Prin urmare, există multe indicii că șoferii care s-au întors acasă nemulțumiți cu un portbagaj plin de alimente nedistribuite, îngrijorați de culoarea pielii potențialilor pasageri, au lăsat la hotar, în Przemyśl, persoane complet vulnerabile și singure, ce se aflau absolut legal în Polonia
PS Dacă printre cititorii textului există vreun șofer indignat, care încă mai are îndoieli, dar a citit totuși până la capăt mâzgăleala unei stângiste – vă rog să mă contactați. Este ușor să mă găsiți pe rețelele de socializare.
PPS Și care va fi următoare scrijelitură? Putem paria: eu, bunăoară, pariez pe probleme legate de livrarea bunurilor de larg consum, datorate împuținării cadrei șoferilor profesioniști.
Text preluat de pe Krytyka Polityczna în 27 februarie, 2022.
Versiunea originală poate fi citită aici.
Republicat cu permisiunea redacției Krytyka Polityczna pe pagina colegilor de la Mămăliga de Varșovia.
Traducere Teodor Ajder
