ORAȘUL COMESTIBIL: REZILIENȚĂ ALIMENTARĂ URBANĂ

STUDIU DE CAZ: POȘTA VECHE

 

 

În curînd vom fi o planetă cu nouă miliarde de oameni dintre care 6 miliarde vor locui în orașe. Dacă omenirea intenționează să-și producă singură hrana, orașele trebuie să se transforme. Orașul viitorului va fi un loc vibrant, dinamic, holistic și comestibil. Cu cît începem să-l creăm mai repede împreună cu atît mai bine va fi pentru toți.[1]

 

CUPRINS:

PARTEA I

  • ORAȘUL ȘI HRANA
  • CÎT DE REZILIENT ALIMENTAR POATE FI UN ORAȘ?
  • BENEFICIILE SOCIALE, ECONOMICE ȘI ECOLOGICE ALE AGRICULTURII URBANE
  • SOLUȚIE PENTRU UN ORAȘ REZILIENT ALIMENTAR: ELABORAREA ȘI IMPLEMENTAREA UNEI POLITICI ALIMENTARE URBANE
  • STUDIU DE CAZ. POLITICA ALIMENTARĂ A LONDREI PENTRU ANII 2018 – 2023
  • GRĂDINĂRITUL URBAN CA INSTRUMENT DE COEZIUNE CIVICĂ, ORGANIZARE COMUNITARĂ ȘI PROTEST
  • RECOMANDĂRI PENTRU CHIȘINĂU

PARTEA II

  • ISTORIA CHIȘINĂULUI ȘI A GRĂDINILOR DIN ORAȘ
  • STUDIU DE CAZ: POȘTA VECHE
  • DESPRE POȘTA VECHE
  • CARTOGRAFIEREA SPAȚIILOR CU POTENȚIAL DE AGRICULTURĂ URBANĂ
  • REZULTATE CHESTIONAR
  • REZILIENȚĂ ALIMENTARĂ URBANĂ: MODELE DE INTERVENȚIE LA POȘTA VECHE
  • GRĂDINĂ ȘCOLARĂ
  • GRĂDINĂ COMUNITARĂ
  • PARC/PĂDURE COMESTIBIL
  • DESCRIEREA PROPUNERILOR DE GRĂDINĂRIT URBAN LA POȘTA VECHE
  • LICEUL TEORETIC MIHAIL LOMONOSOV – GRĂDINĂ ȘCOLARĂ
  • PARCUL CALEA ORHEI – GRĂDINĂ COMUNITARĂ ȘI PARC COMESTIBIL

-PARTEA I-

ORAȘUL ȘI HRANA

Astăzi hrana pe care o consumăm este organizată în lanțuri globale de producție, care implică zeci sau chiar sute de operatori (fermieri, transportatori, procesatori, distribuitori etc), situați în diverse părți ale lumii. Unele estimări arată că, pentru realizarea unei simple mese (dejun sau prînz) ingredientele ce o compun traversează sute sau mii de kilometri și trec prin mîinile a zeci și sute de oameni. Din aceste motive cunoaștem foarte puține despre mîncarea pe care o consumăm: de unde provine, cine o produce, în ce condiții etc.

Sistemul dominant de producție este cel al agriculturii industriale caracterizat de agricultura monoculturală la scară largă, utilizarea intensivă a pesticidelor și fertilizanților și creșterea intensivă a animalelor.

Lanțul alimentar global nu este rezilient pentru că:

  • orice criză sau disfuncționalitate la un nivel al lanțului alimentar perturbă întregul lanț alimentar global.
  • costul ecologic pentru producerea, procesarea și transportarea hranei este semnificativ mai mare decât hrana locală (ex. ca să ajungă pe masa noastră ciocolata sau bananele sînt transportate rînd pe rînd cu automobilul, vaporul, camionul etc). Sistemul actual de producție este responsabil de aproximativ 30% din amprenta noastră de carbon.
  • consumatorii nu au cunoștințe și mecanisme de control asupra hranei care este crescută, procesată, împachetată și transportată de la distanță mare.
  • o parte substanțială din hrana transportată își pierde din calitățile nutritive în timpul transportării sau este recoltată prea devreme, și forțată ”să se coacă” în condiții anormale (frigider, tratament cu compuși chimici etc).
  • banii cheltuiții pe mîncare non-locală ies din circuitul economic local al comunității, alimentează fluxuri și circuite externe și de cele mai multe ori susțin practici murdare de muncă (exploatarea copiilor, ignorarea drepturilor muncii) și de mediu (poluare, nimicirea biodiversității etc).

Reducînd din spectrul global al produselor alimentare pe care le consumăm, creștem puterea noastră de control asupra hranei pe care o mâncăm pentru că avem acces direct la producători, procesatori și distribuitori. Fermele care produc hrană locală sunt mai mici decît fermele care sunt construite pentru distribuție globală și de obicei consumă mai puțină energie în procesul de creștere.

Conform Ligii Naționale a Orașelor un sistem alimentar urban rezilient  conține următoarele condiții:

  • garantează accesul tuturor locuitorilor la hrană sănătoasă și accesibilă,
  • facilitează și încurajează producția și procesarea locală a hranei,
  • minimizează impactul ecologic al producerii și transportării hranei,
  • maximizează resursele prin colectarea și reutilizarea deșeurilor organice (compostare), dar și alte deșeuri alimentare non compostabile (ulei, grăsimi etc.),
  • creează locuri de muncă locale care asigură condiții decente de muncă și un salariu de trai.

Cînd auzim sintagma ”reziliență alimentară” ne gîndim mai ales la mediul rural pentru că marea majoritate a hranei crește acolo. Totuși, trebuie să ne învățăm să includem și orașul în discuție atunci cînd ne referim la reziliența alimentară. În 2007, pentru prima dată proporția populației urbane a depășit populația rurală. Astăzi, mai mult de jumătate din populația lumii trăiește în orașe, iar pînă în 2050 se estimează că populația urbană va atinge raportul de 80%[2]. În Moldova, populația urbană este de aproximativ 43%, iar tendința arată că populația urbană în Moldova e în creștere. Doar în municipiul Chișinău locuiesc aproape 1/3 din locuitorii țării, iar în orașul Chișinău locuiesc aproximativ 1/5.

Urbanizarea masivă impune ca efortul pentru asigurarea sustenabilă a hranei trebuie să se întîmple nu doar în mediul rural dar și în orașe. Cum hrănim orașul într-un mod sustenabil – adică în mod just din punct de vedere social, ecologic curat și economic eficient – este una dintre cele mai mari provocări ale secolului.

Pentru Carolyn Steel, autoarea cărții Orașul Flămînd: cum mîncarea ne transformă viețile?[3], orașul este definit de relațiile pe care le are cu hrana, fenomen pe care cercetătoarea îl numește sitopia. Sitopia reprezintă aducerea împreună a două cuvinte grecești: sitos care semnifică hrană și topos adică loc, astfel sitopia recunoaște rolul central al hranei și a potențialului pe care îl deține pentru a transforma orașul și lumea într-un loc mai echitabil. Steel consideră că sitopia are potențialul de a deveni o alternativă utopiei pentru că, spre deosebire de utopia care caută perfecțiunea, sitopia e deja existentă într-o formă profund compromisă și chiar periculoasă, dar pornind de la înțelegerea modului în care hrana modelează lumea putem crea forme mai bune de sitopie.

Schimbarea spre un viitor sustenabil și rezilient se va întîmpla prin pași mici, dar curajoși, care necesită imaginație și efort comun. Provocarea e să începem schimbarea.

CÎT DE REZILIENT ALIMENTAR POATE FI UN ORAȘ?

”Imaginați-vă un loc licărind de sub bolta pădurii urbane, în care copacii standard sunt înlocuiți cu livezi orășenești doldora de fructe. Închipuiți-vă că zidurile clădirilor sunt verzi și vii, acoperite de viță de vie și legume cultivate în grădini verticale…Uitați-vă cum localnici de toate vîrstele, culorile și nivelurile de pregătire muncesc pămîntul împreună, își împart uneltele, poveștile de viață și recoltele.”[4]

Întrucît orașul este construit dens și nu dispune de foarte mult spațiu liber, acesta nu poate să își producă în totalitate hrana. Totuși conform estimărilor, orașul își poate produce hrana în proporție de pînă la 30%[5]. Celelalte 70% vor fi furnizate în mare parte prin intermediul relațiilor bine coordonate dintre urban și rural, iar cea mai mică parte va fi furnizată de comerțul extern.

Chiar dacă orașul nu-și poate produce toată cantitatea de hrană de care are nevoie, totuși dincolo de producerea propriei hrane, agricultura urbană are o mulțime de beneficii sociale, ecologice și economice.

Beneficiile sociale ale agriculturii urbane

  • Educație ecologică urbană – alienarea orașului de natură produce generații de populații urbane care nu știu nimic despre natură. Locuitorii orașelor nu cunosc speciile de copaci sau plante pe care le întâlnesc, nu le știu proprietățile, nu știu cum crește hrana sau ce înseamnă un sol sănătos etc. Grădinile comunitare sunt spațiile în care învățăm știința despre cultivarea hranei, despre semințe, despre permacultură, despre natură. Grădinile școlare sunt spațiile în care în special copiii învață aceste lucruri.
  • Dezvoltarea și consolidarea comunităților locale – grădinile și livezile comunitare aduc împreună oameni de diferite religii, etnii, viziuni politice, clase sociale etc. care învață reciproc să lucreze pămîntul și care se bucură împreună de roadele muncii lor. Munca împreună mediază diverse conflicte și contribuie la o înțelegere mai bună între comunități.
  • Reconcilierea orașului cu satul – expunerea orașului față de munca agricolă sporește aprecierea și recunoștința față de agricultura rurală.
  • Sporirea dialogului intergenerațional și îmbătrînirea activă – grădinile comunitare sunt spațiile în care vîrstnicii își pot împărtăși cunoștințele cu generațiile tinere. 

Beneficiile de mediu ale agriculturii urbane

  • Reconcilierea orașului cu natura – orașul va înceta războiul împotriva naturii, va învăța să acomodeze natura și să o protejeze în loc să o expulzeze după hotarele orașului. Un oraș care practică agricultura urbană este un oraș mai verde, mai viu, mai prietenos.
  • Sporirea biodiversității – agricultura urbană contribuie la păstrarea și sporirea biodiversității în orașe.
  • Diminuarea amprentei ecologice a orașului – cu cât mai puțin călătorește mâncarea cu atât mai mică e amprenta ecologică.
  • Diversificarea peisajului urban și a spațiului public – grădinile sau livezile publice din oraș creează o oază de liniște și pace în interiorul orașului de beton. În plus diversificarea spațiilor publice din oraș predispune la diversificarea modurilor de interacțiune dintre locuitorii urbani.

Beneficiile economice ale agriculturii urbane

  • Reziliență alimentară urbană – orașul va deveni mai rezilient alimentar dacă își va produce hrana.
  • Reconcilierea orașului cu muncitorul agricol și sporirea consumului local – agricultura urbană va încuraja orașul să răsplătească efortul și munca de a produce hrană sănătoasă și proaspătă, și va contribui la dezvoltarea piețelor fermierilor și a magazinelor locale.
  • Sporirea suveranității alimentare – cu cât mai puțin călătorește mâncarea cu atât mai mare e controlul pe care îl avem asupra modului de producție, procesare și distribuție.

SOLUȚIE PENTRU UN ORAȘ REZILIENT ALIMENTAR: ELABORAREA ȘI IMPLEMENTAREA UNEI POLITICI ALIMENTARE URBANE

Pînă recent politicile alimentare erau administrate de autoritățile și instituțiile naționale și internaționale și, mult mai puțin, locale. În Moldova, politicile alimentare reprezintă politicile ce țin în mare parte de controlul și monitorizarea siguranței alimentelor și de concordarea cerințelor pieței europene. Politicile alimentare în Moldova țin de competența autorităților centrale: Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului iar autoritățile locale au doar competențe executorii și nu s-au remarcat prin inițiative pentru dezvoltarea unor politici alimentare proprii.

Orașe precum Vancouver, Toronto, Sandwell, Londra[6], Bristol[7], Sheffield, Melbourne[8] și multe altele au încorporat politici alimentare în strategiile municipale. Exemplele acestor orașe ne demonstrează că orașele au putere de decizie și mecanisme de implementare prin care pot reforma sistemele alimentare la nivel de oraș. În acest sens, trei dintre cele mai importante pîrghii pe care le deține orașul sunt[9]:

  1. politica de achiziție a bunurilor publice.
  2. politica de planificare urbană.
  3. puterea de a stabili parteneriate publice-private-civice.

POLITICA DE ACHIZIȚIE A BUNURILOR PUBLICE

Orașele au puterea de a decide asupra achizițiilor publice și orașul poate folosi această putere de decizie pentru a reforma sistemul de alimentație din instituțiile publice din oraș: grădinițe, școli, spitale etc. Un exemplu în acest sens este orașul Malmo din Suedia.  Municipalitatea din Malmo a decis încă în 2010 că va asigura 100% hrană organică pentru alimentația din instituțiile publice: cantinele școlare, spitalele, aziluri de îngrijire etc. Această măsură a fost adoptată inițial ca un experiment alimentar ecologic care a promovat agenda municipală de sănătate publică. Experimentul s-a dovedit reușit iar costul economic a fost avantajos. Costul relativ mai ridicat pentru produsele organice a fost echilibrat prin reducerea cantității de carne din dieta alimentară și prin utilizarea fructelor și legumelor locale sezoniere.

POLITICA DE PLANIFICARE URBANĂ

Cu ajutorul planificării urbane, municipalitățile pot decide:

  • să promoveze agricultura urbană în oraș și în jurul orașului prin facilitarea accesului la loturile de pămînt urbane care pot fi destinate grădinilor și livezilor comunitare, grădinilor școlare, parcurilor și pădurilor comestibile.
  • să reutilizeze deșeurile alimentare compostabile prin inițierea unor programe municipale de compostare.

Spre exemplu, politica alimentară a orașului Bristol include capitolul Teren și planificare care își propune să promoveze utilizarea ecologică a terenurilor din oraș și din jurul orașului pentru producția hranei. Astfel strategia prevede că municipalitatea va cartografia toate spațiile potențiale care pot fi transformate în spații productive și pe care ulterior le oferă locuitorilor în formă de loturi de pămînt. Municipalitatea își propune ca obiectiv minim ca cel puțin 7 locuitori din 1000 să aibă acces la un lot de pămînt și ca fiecare cartier să aibă la cel puțin 1.25 km distanță cîte un spațiu cu loturi de pămînt. O altă activitate prevăzută în acest capitol se referă la conservarea și protejarea polenizatorilor în oraș prin activități de educație dar și prin crearea habitatelor prietenoase polenizatorilor prin plantarea florilor sălbatice bogate în polen și nectar.

Un alt capitol este dedicat agriculturii urbane și își propune sporirea cantității de fructe și legume crescute în oraș distribuite la rezidenți, magazine, restaurante locale. Capitolul Deșeuri alimentare are drept scop încurajarea compostării și redistribuția produselor alimentare care de altfel ar ajunge la gunoi. De exemplu municipalitatea asigură fiecare gospodărie cu un container special pentru colectarea deșeurilor organice care este ulterior colectat o dată pe săptămînă de către serviciile municipale. Ulterior, deșeurile colectate sunt procesate prin intermediul tehnologiei digestiei anaerobe.

Tot cu ajutorul planificării urbane, New York facilitează instalarea grădinilor urbane pe acoperișurile clădirilor. Legea 49 din 2011 modifică Legea cu privire la construcții prin adăugarea serelor la lista instalațiilor permisive pe acoperișuri.

PUTEREA DE A STABILI PARTENERIATE PUBLICE-PRIVATE-CIVICE

Parteneriatele publice-private-civice nu reprezintă un mecanism în sine dar mai degrabă un instrument complementar pe care municipalitatea îl poate folosi pentru a reforma sistemul alimentar urban. Municipalitatea poate stabili parteneriate viabile cu businessurile locale, cu afacerile sociale sau organizații și inițiative din societatea civilă. Spre exemplu, orașul Bristol a lansat în 2015  programul Green Capital Strategic Grant Fund[10], un program de finanțare a inițiativelor și organizațiilor de cartier (eng. grassroots) din oraș. Prin intermediul acestui grant au primit susținere și organizațiile de grădinărit urban.

STUDIU DE CAZ. POLITICA ALIMENTARĂ A LONDREI PENTRU ANII 2018 – 2023

Londra are o istorie bogată a efortului municipal de a crea un oraș sustenabil și rezilient. Spre exemplu, în 2008 alianța pentru hrană și agricultură mai bună – Sustain  (eng. Sustain – the alliance for better food and farming) a primit finanțare inițială de la primărie pentru proiectul Capital Growth – program care își propunea să creeze 2012 spații noi de cultivare a hranei pînă în anul 2012. Ulterior Sustain a cîștigat un grant de la Fondul Local pentru Hrană al Loteriei Naționale pentru a dezvolta programul Capital Growth și pentru a lansa un apel de granturi mici prin care locuitorii orașului puteau beneficia de suport financiar pentru a dezvolta inițiative comunitare de cultivare a hranei. În 2012, proiectul și-a atins scopul și a creat 2012 spații noi de cultivare a hranei.

Strategia alimentară a Londrei pentru perioada 2018-2023 își propune să îmbunătățească sistemul de alimentație din oraș printr-o serie de acțiuni și inițiative municipale dar și printr-o serie de colaborări cu alți actori relevanți (organizații, business-uri, alte întreprinderi municipale etc.).

Pentru o înțelegere mai bună a modului în care o politică alimentară urbană poate fi structurată și a mecanismelor pe care municipalitatea le poate utiliza pentru a promova reziliența alimentară, voi prezenta pentru fiecare obiectiv stipulat în strategia de alimentare a Londrei o selecție succintă a acțiunilor care pot fi întreprinse de către oraș.

 

Studiu de caz. Politica alimentară a Londrei pentru anii 2018 – 2023

1. Hrană bună acasă și reducerea insecurității alimentare

  • Susținerea financiară a municipalității pentru proiectul Bucătăria Socială care își propune să ajute 330 de organizații comunitare din Londra să implementeze diete alimentare sănătoase și activități de dezvoltare socială pentru copiii în perioada vacanțelor școlare. Această inițiativă va îmbunătăți alimentația a aproximativ 50 000 de copii în timpul vacanțelor.
  • Promovarea și încurajarea cît mai multor angajatori să achite salariul de trai. Pînă în 2020, încurajarea a 200 de angajatori să semneze acordul Standardele Muncii Bune (Good Work Standard) pentru că primăria recunoaște că salariul mic este unul din motivele principale ale insecurității alimentare.

2. Economia hranei bune, procurarea hranei și hrana în oraș

  • Introducerea restricțiilor la publicitatea care promovează hrana și băuturile mai puțin sănătoase afișate pe infrastructura de publicitate a transportului public din oraș.
  • Utilizarea infrastructurii de publicitate a transportului public pentru a promova hrana și băuturile sănătoase.
  • Lansarea Premiilor pentru Hrana Urbană cu ajutorul cărora să se recunoască contribuția și rezultatele bune ale business-urilor alimentare sustenabile, a afacerilor sociale și persoanelor care lucrează în sectorul alimentar al orașului, în special cei care lucrează în serviciul comunităților dezavantajate.
  • Declararea statutului orașului de ”Veg City” și susținerea campaniei lansate de Food Foundation’s Peas Please care își propune să colaboreze cu magazinele, distribuitorii, fermierii locali pentru a spori producția și consumul de legume și fructe. Astfel este micșorată rata de boli alimentare și sînt reduse emisiile de gaze de seră ale orașului.

 3. Hrană bună în facilități comunitare și instituții publice

  • Îmbunătățirea accesului la hrană sănătoasă, sustenabilă și accesibilă pentru muncitorii care lucrează în ture de noapte, în conformitate cu Viziunea pentru Londra a Orașului de 24 de ore.
  • Pînă în 2020, crearea unui mediu mai prietenos la primărie și în alte instituții publice pentru mamele care alăptează. Inclusiv prin amenajarea facilităților pentru angajatele instituțiilor publice pentru alăptare și pentru păstrarea laptelui matern la lucru.
  • Instalarea a peste 100 de cișmele cu apă potabilă în spațiile publice din oraș.

4. Hrană bună pentru femeile însărcinate și pentru copiii

  • Reducerea obezității la copii inclusiv prin restricționarea construcției facilităților alimentare de tip fast-food la o distanță mai mică de 400 de metri de la orice școală primară sau gimnaziu.
  • Recrutarea pînă în 2020 a 2150 de școli care să adere la Programul municipal Școli Sănătoase.
  • Continuarea efortului de a impune guvernul să asigure mese școlare gratuite pentru toți.
  • Colaborarea cu serviciul municipal Transport pentru Londra pentru a garanta alăptarea în transportul public, inclusiv prin instruirea angajaților din transportul public să susțină mamele care vor să-și alăpteze copii în transportul public și prin lansarea unei campanii de normalizare a alăptării.

5. Creșterea hranei bune, grădinărit comunitar și agricultură urbană

  • Utilizarea soluțiilor inovative pentru a amenaja spații pentru creșterea hranei în oraș – de exemplu acoperișuri sau pereți verzi –  și utilizarea spațiilor actuale care sunt neglijate pentru a încorpora terenuri pentru cultivarea hranei în comunități, spre exemplu în școli.

6. Hrană bună pentru mediu 

  • Reducerea cu 50% pînă în 2030 a deșeurilor alimentare. Atingerea acestui obiectiv va reduce deșeurile primare asociate cu împachetarea hranei: hîrtie, plastic, sticlă, metal care la moment reprezintă 75% din deșeurile municipale.
  • Încurajarea business-urilor să adopte modelul economiei circulare prin programul municipal de investiții Capitala Circulară și alte fonduri.

GRĂDINĂRITUL URBAN CA INSTRUMENT DE COEZIUNE CIVICĂ, ORGANIZARE COMUNITARĂ ȘI PROTEST

Cu siguranță e mult mai ușor să dezvolți inițiative precum grădinăritul comunitar, dacă în oraș deja există un cadru legal care reglementează, facilitează și încurajează practicile de agricultură urbană. Totuși de cele mai multe ori inițiativa de a crea spații de grădinărit urban vine de jos în sus, și în cele din urmă determină schimbarea politicilor de planificare urbană care să includă și dimensiunea agriculturii urbane.

Încă de la începutul anilor ‘70, grădinăritul comunitar urban a devenit o formă de protest împotriva privatizărilor abuzive ale bunurilor publice și împotriva unor fenomene precum gentrificarea. Una dintre cele mai des întîlnite forme de protest este grădinăritul de gherilă sau grădinăritul rebel (eng. guerrilla gardening). David Tracey definește grădinăritul de gherilă ca și ”orice fel de grădinărit al spațiilor publice cu sau fără autorizație” [11].

În 1973, Liz Christy, o artistă din New York fără să știe a pornit o mișcare globală de grădinărit de gherilă. Lîngă apartamentul în care locuia Liz se afla un spațiu abandonat care de-a lungul anilor a devenit un fel de gunoiște neautorizată. Într-o zi, văzînd un copil care era cît pe ce să cadă după ce s-a urcat pe un frigider abandonat de pe teritoriul gunoiștei improvizate, Liz a adunat cîțiva prieteni, au curățit terenul, apoi l-au plantat. Grădina plantată de Liz s-a transformat în inițiativa Green Guerrillas care a inspirat mii de alte grădini similare.

Cultivarea colectivă a legumelor și fructelor a devenit simbolul luptei împotriva dictaturii alimentare corporative, împotriva dependenței alimentare de lanțurile globale de producție, dar și simbolul luptei pentru suveranitatea alimentară.

La fel agricultura urbană a fost folosită ca și instrument de dezvoltare comunitară și de creștere a calității vieții în special în cartierele defavorizate (spre exemplu în cartierele de migranți sau refugiați).

RECOMANDĂRI PENTRU CHIȘINĂU

Reziliența alimentară urbană în Chișinău nu e doar posibilă dar și necesară, și poate fi realizată prin eforturile cetățenilor cît și prin efortul municipalității.

 Ce pot face locuitorii?

  • să dezvolte o dietă alimentară care să conțină preponderent produse locale.
  • să se auto-organizeze și să practice grădinăritul urban
  • să exercite presiune asupra autorităților publice locale pentru a adopta un cadru legal care să reglementeze și să implementeze agricultura urbană.

Ce poate face municipalitatea pentru a contribui la transformarea Chișinăului într-un oraș mai rezilient? 

Primăria poate utiliza cele trei pîrghii pe care le-am descris anterior –  politica alimentară urbană, politica achizițiilor publice și politica de planificare urbană  – pentru a dezvolta un oraș mai rezilient.

  1. Politica alimentară urbană
  • să utilizeze resursele și mecanismele de care dispune pentru a adopta o politică alimentară urbană, după modelul orașelor precum Londra, Milan, Bristol sau altele, dar adaptată la contextul local.
  1. Politica achizițiilor publice
  • să adopte o politică mai rezilientă cu privire la achiziționarea produselor alimentare pentru instituțiile publice (grădinițe, școli, spitale) favorizînd producătorii locali, fermierii ce practică agricultura ecologică.
  • să dezvolte un program de monitorizare și control al achizițiilor publice, mai ales în domeniul alimentației din instituțiile publice. Dacă primăria nu dispune de resursele necesare pentru monitorizare, aceasta poate iniția parteneriate cu societatea civilă care deja e activă în acest domeniu, cum ar fi inițiativa Părinți Solidari, care monitorizează activ achizițiile publice și alimentația publică din grădinițele și școlile din capitală.
  1. Politica de planificare urbană
  • după modelul Peisaj Urban Productiv Continuu (eng. Continuous Productive Urban Landscape)[12] să dezvolte o rețea de spații verzi conectate prin coridoare verzi de-a lungul cărora să fie amplasate spații productive de agricultură urbană.
  • să cartografieze spațiile neglijate, abandonate și nefolosite care ar putea fi transformate în grădini comunitare, livezi comunitare, loturi de pămînt etc.
  • să adopte un mecanism prin care cetățenii pot folosi terenurile libere din oraș pentru a dezvolta grădini urbane, grădini comunitare etc.
  • să susțină și să finanțeze proiectele de reziliență urbană și dezvoltare comunitară prin mecanisme precum bugetul civic

Dincolo de aspectul rezilienței alimentare, elaborarea unui cadru legal prin care cetățenii, inițiativele și organizațiile societății civile pot transforma spații abandonate, neglijate și neproductive  în grădini comunitare și livezi comunitare – va contribui la crearea unor comunități vibrante în oraș. Iar comunitățile vibrante sunt cheia și soluția spre orașul viitorului – orașul rezilient.

Cum ar arăta o grădină comunitară într-un parc din Chișinău? Dar o grădină urbană școlară?

Partea a doua a acestui studiu va prezenta rezultatul cartografierii spațiilor cu potențial din cartierul Poșta Veche și va propune soluții de amenajare a unei grădini școlare la liceul Lomonosov (str. Putnei, 93) și a unei grădini comunitare și parc comestibil în parcul de pe str. Calea Orheiului.

PARTEA II
SCURTĂ EXCURSIE ÎN TIMP: ISTORIA CHIȘINĂULUI ȘI A GRĂDINILOR DIN ORAȘ

Încă din antichitate și pînă la inventarea mijloacelor de transport care permiteau transportarea produselor alimentare de la distanțe mai mari, dar și a facilităților de păstrare și conservare a mîncării care de altfel s-ar fi alterat pe drum, așezămintele umane, fie sate sau orașe au fost întotdeauna situate alături de sursa de hrană. Chiar dacă grădinile nu erau încorporate în interiorul satelor sau orașelor, grădinile și cîmpurile agricole erau amplasate pe cercul imediat exterior așezămîntului construit.

În acest sens, istoria Chișinăului nu este în niciun fel diferită. Încă de la începuturile sale (în jurul anilor 1650), orașul avea pe cercul exterior al vetrei construite a orașului grădini și teren arabil. Iar primele expansiuni teritoriale ale orașului s-au datorat faptului că locuitorii orașului aveau nevoie de mai mult teren arabil. ”Ca și alte localități urbane ale țării, Chișinăul era constituit din ”vatră”, adică din suprafața ocupată de construcții, străzi și piețe, și din așa numitul hotar (teritoriul stăpînit de localitate desfășurat în jurul ”vetrei”, format din terenuri agricole, fînețe, pășuni, cursuri de apă, pădure etc.), care alcătuia moșia ca atare a orașului.”[13] După cum notează în continuare Sergius Ciocanu, prima extindere a hotarelor orașului are loc atunci cînd moșia decide să încorporeze în hotarele orașului moșia Visterniceni pentru că dimensiunile inițiale ale orașului nu le permiteau orășenilor să-și crească hrana de care aveau nevoie pentru a se întreține. A doua extindere a orașului se întîmplă în 1670 atunci cînd Gheorghe Duca decide să încorporeze și moșia Ghețăoani (actuala suburbie Grătiești), tot ”pentru hrana tîrgoveților”.[14]

În anul 1812, Chișinăul împreună cu partea de est a Principatului Moldovei este anexat Imperiului Rus. Întrucît Chișinăul  este ales în calitate de urbă de reședință a administrației ruse, orașul trece printr-o serie de schimbări ce ține de dezvoltarea și expansiunea urbană. Cel de al doilea plan al orașului, elaborat în perioada țaristă, în anul 1828 de Bogdan Eitner includea și cartografierea grădinilor, livezilor, viilor și pămînturilor arabile din interiorul orașului. Chiar dacă harta din 1828 nu s-a păstrat, însăși atestarea hărții mărturisește despre faptul că în 1828 orașul avea chiar și în interiorul ”vetrei” grădini și livezi și vii.[15]

În concluzie, grădinile nu sunt străine orașului, acestea au ”devenit străine” abia pe parcursul ultimului secol, o dată cu dezvoltarea infrastructurii de transport și a tehnologiei frigorifice care permite transportarea hranei pe distanțe lungi dar și cu dezvoltarea explozivă a industriilor în oraș. Însă modelul actual al lanțului global al hranei nu este deloc sustenabil.

E timpul să aducem hrana înapoi în oraș.

STUDIU DE CAZ: POȘTA VECHE

Sursă: OldChișinău

În perioada țaristă (anii 1830-1840), pe teritoriul actual al cartierului se afla o poștă de cai. În apropierea clădirii poștei, pe lîngă grajdurile cailor și un han în care se opreau călătorii,  se mai găseau doar cîteva gospodării în care locuiau lucrătorii de la poștă. Spre sfîrșitul secolului XIX, Poșta Veche era un sat cu o populație de aproximativ 150 de gospodării. Cartierul Poșta Veche este construit și devine parte a orașului abia în perioada sovietică. În prezent Poșta Veche este un micro-cartier al cartierului administrativ Rîșcani.

Alegerea cartierului Poșta Veche în calitate de poligon experimental nu este deloc întîmplătoare. Asociația Comunități Active pentru Democrație Participativă desfășoară de mai mulți ani activități de organizare comunitară în acest cartier[16]. De asemenea acest cartier, din punctul de vedere al infrastructurii sociale, culturale, economice și de transport este unul dintre cele mai defavorizate din mun. Chișinău.

Dorința noastră e ca practici de genul grădinilor comunitare (și altele) să contribuie la ameliorarea situației în cartier, la creșterea calității vieții și la sporirea coeziunii comunităților din cartier.

CARTOGRAFIEREA SPAȚIILOR CU POTENȚIAL DE AGRICULTURĂ URBANĂ

Agricultura urbană poate fi practicată într-o varietate de forme (cultivarea pe sol, cultivarea hidroponică, cultivarea acuaponică, cultivarea de tip pădure comestibilă) și într-o varietate de spații (cultivarea pe acoperișuri, cultivarea verticală pe pereți, cultivarea în foste spații industriale. În cadrul acestei cercetări am cartografiat mai cu seamă potențialul spațiilor verzi din cartier.

Poșta Veche ar fi situl perfect pentru agricultura urbană pentru că:

  1. Cartierul e dotat din abundență cu spații ce pot fi numite generic – spații verzi. Conform unei estimări aproximative 2/3  din suprafața aproximativă a cartierului și a zonei adiacente este generic spațiu verde.
  2. În proporție de peste 90%, spațiile verzi din cartier sunt spații sălbatice, neîngrijite și nefolosite. Unicul spațiu verde amenajat este parcul de lîngă fostul cinematograf Tkacenco (strada Vasile Badiu).

Dacă e să consulți harta Chișinăului conform wikimapia, cartierul Poșta Veche și Sculeni sunt unicele cartiere din Chișinău care au grădini urbane. După cum arată și harta, Poșta Veche practică deja grădinăritul urban. Adică, o nouă grădină comunitară urbană s-ar alinia armonios cu grădinile urbane deja existente în cartier.

Probabil, cel mai accesibil mod de a transforma identitatea cartierului Poșta Veche și de a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din cartier constă în utilizarea resurselor verzi ale cartierului și transformarea acestora într-o nouă identitate a cartierului – cea a unei zone urbane a grădinilor comunitare.

PARCUL ”VALEA GÎȘTII”

Parcul este situat între Universitatea Agrară și Cimitirul Sf. Lazăr (str. Petricani și Ceucari), partea inferioară a văii se află în cartierul Poșta Veche. În acest spațiu verde se află și un lac de acumulare în care viețuiesc mai multe specii de pești și trece râul Bâc. Ținînd cont de faptul că parcul este amplasat în proximitatea Universității Agrare, dar și de faptul că o parte considerabilă a Parcului este deja ocupată de grădini particulare, adică cu utilitate comunitară redusă, parcul reprezintă un sit cu potențial ridicat de dezvoltarea a agriculturii urbane în special de tipul pădurii comestibile sau a parcului comestibil. Parcul ar putea fi transformat în pădure comestibilă inclusiv de către studenții de la Universitatea Agrară împreună cu locuitorii din preajma parcului.

FOSTUL LAC CEUCARI

Fostul lac Ceucari este un spațiu verde de la periferia cartierului, amplasat la capătul străzii Ceucari. Anterior, pînă la mijlocul anilor 2000, pe teritoriul care acum stă în paragină se găsea lacul Ceucari. Lacul a fost secat ca urmare a unei scheme dubioase în care un investitor a cerut terenul pentru construcția unor blocuri locative și care nu a mai avut resurse să construiască dar nici să aducă apa la loc. Terenul fostului lac Ceucari este acoperit acum de vegetație sălbatică caracteristică zonei de mlaștină – trestie, salcii etc.

Terenul fostului lac are un potențial enorm dacă ar fi valorificat ca și spațiu de agricultură urbană. Un model de revitalizare productivă al spațiului ar fi reamenajarea lacului și utilizarea resursei acvatice pentru cultivarea peștelui, dar și amenajarea unei livezi publice pe malurile lacului.

PARCUL-PĂDURE DE PE CALEA ORHEIULUI

Parcul este situat între străzile Calea Orhei, strada Studenților, strada Florilor și reprezintă mai degrabă o pădure în mijlocul cartierului decît un parc. Parcul a fost plantat artificial în perioada sovietică la fel ca și alte fîșii verzi care erau plantate între cartierele sovietice, spre exemplu parcul dintre Rîșcani și Ciocana.

Parcul-pădure de pe Calea Orheiului nu dispune de niciun tip de infrastructură de agrement sau distracție. În sezonul cald, parcul este vizitat des de către locuitorii cartierului care organizează picnicuri și frigărui. 

Parcul este plantat destul de dens, unica cîmpie care se întinde pe cîteva hectare se află în zona stației de la str. Vasile Badiu, în preajma Hipodromului orășenesc. Acest spațiu de cîmpie din parc ar fi potrivit pentru amenajarea unei grădini comunitare în care locuitorii din preajma s-ar putea întîlni și petrece timpul împreună. Iar zona de parc care trece spre pădure, adică, unde arborii sunt mai denși s-ar potrivi pentru cultivarea de tip pădure comestibilă.

SPAȚIUL VERDE DE PE TERITORIUL LICEULUI TEORETIC MIHAIL LOMONOSOV

Liceul Teoretic Mihail Lomonosov situat pe strada Gheorghe Madan are pe teritoriul său un spațiu verde nevalorificat de dimensiunea unui teren de sport și se află în imediata vecinătate a terenului de sport al școlii. Terenul este aliniat de-a lungul străzii Madan, între clădirea școlii și clădirea grădiniței Nr. 160 ”Dumbrăvioara”.

Fiind situat între două instituții de învățămînt, acest teren este foarte potrivit pentru o grădină școlară care ar servi drept laborator de natură în care atît copiii de la grădiniță cît și cei de la școală ar învăța despre natură prin cultivarea legumelor și fructelor dar și prin alte activități educative care s-ar petrece în grădină.

SELECTAREA SPAȚIILOR PENTRU INTERVENȚIE

Ținînd cont de faptul că parcul ”Talpa Gîștei” dar și terenul fostului lac se află la periferia cartierului, asta ar însemna eforturi mai susținute și ar necesita mai multe resurse pentru a organiza comunități în jurul unor practici de agricultură urbană în acele spații. Din aceste motive, am considerat că primele situri experimentale de agricultură urbană trebuie amplasate în interiorul cartierului, acolo unde comunitățile deja există.

Astfel, am decis să selectăm parcul de pe Calea Orheiului și terenul Liceului Teoretic Mihail Lomonosov.

DATE CHESTIONAR

În paralel cu cartografierea cartierului, în perioada martie-mai 2018 am chestionat atît online cît și offline aproximativ 300 de locuitorii ai cartierului Poșta Veche despre practicile actuale de grădinărit în cartier dar și despre disponibilitatea locuitorilor de la Poșta Veche de a participa la dezvoltarea unor inițiative de grădinărit urban în cartier.

Rezultatele chestionarului 

  • 71% din respondenți cred că legumele și fructele pot fi crescute și în oraș.

  • Doar 35% din respondenți au raportat că în curtea blocului în care locuiesc cresc pomi fructiferi.

  • 35% din respondenți ar prefera să planteze cireși 28% mere, 12% nuci, 9% vișini, 7% prune, 7% caise, 2% ar dori să planteze gutui și pere în curtea blocului. 

  • 81% de respondenți ar susține ideea unei livezi publice sau a unei livezi comunitare la Poșta Veche.

  • 60% din respondenți au cultivat una sau mai multe tipuri de legume la Poșta Veche: ardei iuți, roșii, mirodenii la ghiveci, ceapă, usturoi, pătrunjel, rozmarin, busuioc, lămîie, avocado, castraveți, spanac, morcov, mentă, viță de vie.

  • 57% din respondenți cunosc despre practici de grădinărit urban la Poșta Veche.

  • 72% ar susține amenajarea unei grădini urbane în curtea lor.

REZILIENȚĂ ALIMENTARĂ URBANĂ: MODELE DE INTERVENȚIE LA POȘTA VECHE

Modelele de intervenție selectate pentru Poșta Veche sunt de tipul grădină școlară la Liceul Teoretic Mihail Lomonosov și grădină comunitară combinată cu parc comestibil în parcul-pădure de pe Calea Orheiului. Pentru o înțelegere mai bună a acestor modele de agricultură urbană prezentăm mai jos o scurtă descriere pentru fiecare model.

GRĂDINA ȘCOLARĂ

Conceptul de grădină școlară nu este unul nou. Cronica grădinilor școlare poate fi trasată pînă în secolul XVIII atît în Europa cît și în SUA.

Bunăoară, grădinița ca și formă de învățămînt pre-școlar a fost conceptualizată de către educatorul austrian Frederick Froebel în anii 1880. După cum sugerează însăși numele de ”grădiniță”, (din germană kindergarten), învățămîntul pre-școlar includea de cele mai multe ori grădinăritul dar și alte forme de educație ecologică și educație naturală în procesul de dezvoltare a capacităților fizice și mentale ale copiilor.

În anii imediat următori ia amploare o întreagă campanie atît în Europa cît și în SUA pentru includerea programului de grădinărit în curricula școlară. Spre exemplu în Franța începînd cu 1882 educația agricolă era obligatorie în școli, iar cîțiva ani mai tîrziu fiecare școală era obligată să conțină o grădină. Grădini școlare erau înființate și în Suedia, Anglia, Belgia, Germania, Rusia. Pe timpul sovietic, grădini școlare erau și în Moldova.

O locuitoare de la Poșta Veche îmi povestește cu entuziasm despre grădina pe care o aveau la școală pe timpul sovietic.

”Eu și fratele meu eram responsabili de un pom de prăsade. Într-un an l-am altoit iar jumătatea mea de copac dădea prăsade, pe cînd cea a fratelui meu avea mere. Tare ne bucuram și ne mîndream cînd le duceam părinților fructe din copacul nostru.”

În 1910, Louise Green una dintre liderele mișcării de grădinărit școlar din SUA de la începutul secolul XX, scria în cartea Among School Gardens că ”grădina școlară este orice grădină unde copiii sunt educați cum să îngrijească florile sau legumele, în timp ce învață despre istoria de viață a plantelor, despre prietenii și dușmanii lor.”[17]

Fannie Griscom Parsons scrie despre necesitatea grădinilor școlare în mediul urban care au determinat-o să înființeze o grădină școlară în New York:

” Copiii din orașe sunt alienați  de dreptul lor înnăscut, dreptul la copaci, flori și cîmpii. Crescuți între cărămizi, piatră și beton, troleibuze, camioane, automobile și mulțimi de oameni, care par niște giganți pentru copii, cerul este abia vizibil pentru ei. Aceste condiții îi fac pe copii noștri duri și insensibili. Deposedați de accesul la natură care e sursă de energie neobosită a tinereții, copiii găsesc în bucluc unica formă de diversiune posibilă.”[18]

Grădina școlară este similară după modelul de organizare cu grădina comunitară, în sensul în care hrana crescută nu este pentru vînzare dar este distribuită și utilizată de către membrii comunității: elevi, părinți, profesori.

Atunci cînd se planifică organizarea unei grădini școlare e important să se țină cont de sustenabilitatea grădinii pe timpul vacanței de vară.

Exemplu de grădina școlară: ”Școala 143”, București

Grădinescu[19] este o rețea de 9 grădini urbane din România, implementată de către Institutul de Cercetare în Permacultură împreună cu Kaufland. Două dintre cele nouă grădină urbane sunt amplasate pe teritoriul școlii 143 și 136 din București. Spre exemplu Grădina școlii 143 este compusă din mai multe zone precum: Sala de clasă în aer liber, Zona de muzică şi arte, Zona de joacă, Zona de ştiinţă, Zona de grădină care aduc împreună atît elevii cît și profesorii și părinții pentru a petrece timpul împreună învățînd despre natură.

De ce e nevoie de o grădină școlară?

”Nu putem avea pretenții de la generațiile următoare să aibă grijă de mediu dacă nu înțeleg natura și nu petrec cât mai mult timp în natură. Grădinescu crează în școli spații de învățare experiențiale pentru copii și profesori, ce conțin grădini de legume, iazuri, hoteluri de insecte, spații de compostare și altele, pentru a crea acele contexte de cunoaștere, înțelegere și chiar de iubire pentru natură[20], Ionuț Bădică, Președinte al Institutului de Cercetare în Permacultură din România.

Beneficiile unei grădini școlare

  • oferă alimente locale sănătoase și proaspete care pot fi folosite în cantinele școlare.
  • grădinile școlare sunt laboratoare vii, biblioteci întregi, probleme și ecuații naturale care sporesc capacitățile de învățare ale copiilor, deci îmbunătățesc rezultatele academice.
  • grădinile școlare oferă educație prin experiență care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor și promovează modul sănătos de viață.
  • educă conștiință ecologică prin conectarea copiilor cu natura.
  • crează comunități (elevi-părinți-profesori)

Cine poate iniția o grădină școlară?

  • elevii
  • părinții
  • profesorii
  • municipalitatea
  • alți actori

GRĂDINĂ COMUNITARĂ

Grădinile comunitare înainte de 1970 se refereau doar la un tip de grădină, de obicei un teren agricol împărțit în loturi mai mici care erau cultivate sub formă de grădini individuale. Revigorarea grădinilor comunitare după 1970, a însemnat și transformarea sensului de grădină comunitară, care acum nu mai înseamnă doar un tip de grădină dar definește și o formă de activism grassroots[21]. Confruntați cu fenomene urbane precum segregarea, gentrificarea, acapararea spațiilor publice și alte fenomene care distrugeau comunitățile urbane, locuitorii și activiștii urbani au început să-și revendice dreptul la oraș prin diverse instrumente și forme de expresie, inclusiv prin grădinărit comunitar urban.

O grădină comunitară reprezintă un spațiu comun de grădinărit care este cultivat de un grup de locuitori care locuiesc în proximitatea grădinii. În general, hrana cultivată nu este de vînzare, ci este cultivată pentru consumul curent al comunității. Totuși de multe ori grădinile comunitare decid să comercializeze unele produse cum ar fi semințe, răsad, mirodenii sau excesul de recoltă pentru sustenabilitatea grădinii și a comunității din jurul ei.

Exemplu de grădină comunitară: Prinzessinnengarten, Berlin

Prinzessinnengarten a început în 2009 ca un proiect temporar de grădinărit al Asociației Guerrilla Gardening care pe atunci era formată din doi prieteni care și-au propus să revitalizeze un teren abandonat de lîngă Moritzplatz. Primăria a susținut proiectul și a oferit spațiul public pentru folosință. În 2012, cînd primăria a decis să vîndă terenul unei companii imobiliare, comunitatea de grădinari urbani au lansat o petiție prin care cereau conservarea grădinii. Petiția a adunat 30 000 de semnături și a reușit să salveze grădina.

În prezent, grădina are o suprafață de aproximativ 6000 de metri pătrați. Pe lîngă faptul că oferă spații în care locuitorii din preajmă își pot cultiva legumele, grădina oferă și posibilitatea de a cumpăra flori, răsad și legume. Pe teritoriul grădinii, sub o plantație de salcîmi care miroase îmbătător prin mai-iunie, se găsește o cafenea și un spațiu amenajat cu bănci și scaune pentru socializare și relaxare. Grădina funcționează ca o platformă de învățare și educare despre importanța hranei locale și a unui mod de viață sustenabil. Prinzessingarten este și un centru de resurse pentru un nou model de oraș: orașul rezilient care poate face față provocărilor viitorului în termeni de climă, resurse, mobilitate, educație și coeziune socială.

 

Beneficiile grădinii comunitare:

  • aduce vecinii laolaltă.
  • sporește reziliența alimentară a comunităților urbane.
  • îmbunătățește calitatea vieții în cartier prin revitalizare urbană, revitalizare comunitară și economică.
  • educă cooperarea, voluntariatul, respectul față de diversitate și conștiința ecologică.
  • crează sau îmbunătățește spațiile verzi.
  • sporește biodiversitatea și natura urbană.

PARC/PĂDURE COMESTIBILĂ

În prezent, pădurile continuă să fie defrișate în proporții colosale pentru a crea mai mult spațiu pentru terenurile agricole industriale. Consecințele acestei practici sunt mai mult decît dăunătoare pentru întregul ecosistem al planetei. E suficient să ne amintim despre faptul că în vara lui 2019 pădurile din Amazon au fost incendiate intenționat pentru profitul unor corporații din industria fast-food care aveau nevoie de mai multe terenuri agricole pe care să crească fînețe pentru fermele industriale de bovine[22].

Pădurea comestibilă[23], sau grădinăritul agroforestier nu incendiază și nu defrișează păduri pentru scopuri agricole, ci din contra utilizează resursele și peisajul natural al pădurii sau crează un ecosistem de pădure pentru cultivarea fructelor, nucilor și alunelor, pomușoarelor, ciupercilor, plantelor medicinale, legumelor perene și a viței de vie.

Pădurea comestibilă nu este o invenție recentă, acest mod de cultivare a fost folosit timp de milenii în pădurile tropicale, unde continuă să fie folosit pînă în prezent. În pădurile temperate, de tipul celor din Moldova, grădinăritul agroforestier e o practică mai recentă, datînd de acum 30 de ani[24].

Exemplu de pădure comestibilă: pădurea comestibilă din Valea Satului, Criuleni

Conflictul dintre agricultura convențională și protejarea ecosistemelor naturale, cum ar fi ecosistemul pădurii nu e străin nici pentru Moldova. Proiectul pădurii comestibile din Valea Satului încearcă să remedieze daunele produse de agricultura intensivă (degradarea și eroziunea solului, pierderea biodiversității etc.) prin reabilitarea unui ecosistem de pădure.

Pădurea comestibilă din Valea Satului e un proiect ce cuprinde circa 50 de hectare de terenuri agricole degradate și abandonate care se află la aproximativ 10 kilometri de Chișinău. Din anul 2017 inițiativa SeedItForward[25], în colaborare cu proprietarii curenți ai terenurilor, completează vegetația sporadică de arbuști sălbatici cu specii de arbori forestieri, dar și nuciferi, fructiferi, meliferi. Plantările sunt realizate împreună cu voluntarii care sădesc semințe și puieți. Datorită voluntarilor, în această pădure neobișnuită deja cresc câteva sute de arbori și arbuști ”comestibili” – cătină, zizifus, nuci, alune și alune turcești, midgal, corn, zarzăr, mălin, vișin chinezesc, etc.

Pădurea comestibilă din Valea Satului e un exemplu despre cum o zonă împădurită poate fi mai mult decît un spațiu cu copaci sălbatici și cum aceasta poate fi transformată treptat într-o pădure de poveste care să ofere nu doar răcoare și liniște dar și fructe, pomușoare și nuci pentru a-ți potoli foamea.

Beneficiile pădurii comestibile:

  • este un sistem biologic rezilient și mult mai rezistent la condițiile climatice decît agricultura industrială monoculturală.
  • este un sistem productiv, oferind de cele mai multe ori o varietate mult mai largă de produse decît agricultura tradițională.
  • este un sistem care necesită mentenanță minimă.

 

DESCRIEREA PROPUNERILOR DE GRĂDINĂRIT URBAN LA POȘTA VECHE

Grădina comunitară se întinde pe un spaţiu de aproximativ 4000 mp, în curtea Liceului Teoretic Mihail Lomonosov din cartierul Poșta Veche.

Situl este un teren în pantă avînd diferenţe de nivel de 10 m între partea de sus şi cea de jos a acestuia, lucru care îi oferă dinamism şi  perspective diverse. Vegetaţia existentă este preponderent de talie mare. Aceasta este mai concentrată în apropierea clădirilor unde  oferă umbră şi protecţie, în restul spaţiului fiind mai rară şi lăsînd o zonă întinsă însorită.

Proiectul de grădină comunitară în curtea liceului îşi doreşte să creeze prin spaţii diverse un mediu de învăţare bogat, locuri de desfăşurare a lecţiilor în aer liber, un loc interesant de petrecere a pauzelor şi a timpului liber, un spaţiu de conectare şi socializare, de producere a hranei şi nu în ultimul rînd un adăpost şi loc de hrănire pentru faună. Toate aceste funcţiuni se suprapun prin crearea de spaţii multifuncţionale, care să răspundă diferitelor nevoi.

Polul principal de atracție al grădinii este aflat între intrare şi mica clădire aflată pe sit. Pe o veche fundaţie aflată în faţa clădirii se află un solar care se continuă cu un spaţiu multifuncţional adăpostit de un acoperiş verde care asigură un microclimat plăcut. Spaţiul poate fi folosit pentru lecții, ateliere, depozitarea sculelor, dar şi ca loc de pregătit şi luat masa, învăţat, citit şi adăpostirea mobilierului în sezonul rece. În partea de vest acoperişul se continuă cu o pergolă cu kiwi şi o zonă cu cuptor.

Apa filtrată de ploaie de pe ambele acoperişuri se va stoca în bazine aflate la umbră lîngă clădire şi ulterior utilizată la irigat.

De o parte şi alta a solarului sunt două mici răsadniţe, un strat de plante aromatice pentru imediata utilizare şi o spirală de plante aromatice.

În partea de Est a spaţiului multifuncţional este un deck în trepte ce poate servi ca amfiteatru, piese de mobilier modular mobil şi un panou de proiecţie. Aria poate fi utilizată atît ca loc de lecţii cît şi de proiecţii de documentare, filme sau pur şi simplu de petrecere a timpului afară.

Continuând către Nord, în spatele clădirii, la umbra arborilor sunt o sală de clasă în aer liber circulară şi un loc pentru lectură şi relaxare cu hamace.

Spaţiul se deschide apoi către o grădină de legume, cu straturi înălţate confecţionate din nuiele de alun ce oferă un joc geometric simetric pe peluza întinsă. În mijloc se află un mic iaz care să ofere apă şi să atragă fauna în grădină.

De jur imprejurul straturilor sunt pajişti înflorite, arbuşti şi pomi fructiferi, ce se integrează armonios în grupurile de vegetaţie deja existente. Astfel sunt poiene cu mixuri de plante medicinale, poiene melifere, poiene „fitofarmacie”cu mixuri de plante ce se folosesc în preparate de combatere a dăunătorilor şi poiene cu flori preferate de fluturi. La intrarea dinspre grădiniţă se întinde o poiană de perene care să asigure atît diversitate în materie de plante, dar şi un decor dinamic în cele patru sezoane.

Tot pentru biodiversitate sunt amplasate mici hrănitori pentru sezonul rece şi căsuţe pentru a atrage păsări benefice în livadă care să reducă populaţia de dăunători. În acelaşi sens din loc în loc, în zone însorite sunt mormane de pietre pentru a atrage şopârle sau grupuri mari de crengi uscate pentru arici şi păsări ce preferă astfel de habitate.

Grupurile de aluni ce sunt frecvente asigură un supliment de hrană pe timp de iarnă pentru păsări.

Gardul împărţit cu grădiniţa este folosit ca spalier pentru mure şi zmeură, astfel se pot bucura de producţie şi vecinii mai mici.

În punctul cel mai înalt, profitând de topografie este construit un amfiteatru ideal pentru evenimente mai mari sau doar de adăpostit la umbra nucului.

În faţa amfiteatrului se află o scenă multifuncţională umbrită cu parasolare colorate, care de asemenea poate fi folosită ca sală de clasă în aer liber.

Mergând mai departe de la scenă, către liceu, pe partea stângă se află o livadă intensivă de pomi şi arbuşti fructiferi şi o zonă de compost. Rândurile de pomi şi arbuşti sunt mulcite cu tocătură de lemn pentru a păstra umiditatea în sol şi a încuraja reţelele fungice atât de benefice acestora. Din loc în loc sunt plante de companie cu rol de protecţie împotriva dăunătorilor (pelin, hrean, narcise, crăiţe, gălbenele etc.). Între rândurile mulcite sunt fâşii înguste de îngrăşăminte verzi ce vor fi cosite şi încorporate în sol.

După livadă şi cele două poieni se află încă o structură de lemn care creează un alt spaţiu de relaxare.

Proiectul se întinde pe o suprafaţă aproximativă de 2 ha aflată la baza pădurii parc dintre Calea Orheiului şi Strada Florilor, Chişinău.

Situl se află în partea cea mai joasă a parcului, fiind mărginit la Nord şi Sud de două spaţii pentru călărit, în partea de Vest de Calea Orheiului şi în Est se întinde bogata pădure urbană.

Situl nu beneficiază de amenajări, aleile şi drumurile sunt trasate în mod natural de utilizatori, mobilierul şi orice alte dotări sunt absente.  În weekend este folosit ca zonă de grătar. Vegetaţia existentă este preponderent de talie mare şi matură. Proporţia cea mai mare este de foioase (frasin, plop, salcie, stejar, paltin etc.) printre care sunt inserate grupuri sau masive de pin silvestru. Zone de pajiște spontană sunt mărginite de grupuri de arbori bine dezvoltaţi. Propunerea pentru sit presupune crearea unui parc comestibil  şi o grădină comunitară urbană.

Grădina comunitară se întinde pe o suprafaţă de aproximativ  5000 mp, în Sudul sitului, fiind uşor accesibilă cu autoturismul sau autobuzul, accesul făcându-se chiar prin spatele staţiei de autobuz din Calea Orheiului.

Ea este compusă din mai multe zone.

La intrare se găseşte un spaţiu comun cu rol de  cafenea/ co-working sau pur şi simplu de interacţiune socială. Aici se află şi o zonă amenajată pentru schimb de bunuri/produse: cărți, haine şi alte obiecte; de împărţirea surplusului producţiei şi o magazine de scule pentru grădină.

Mergînd mai departe, spre Nord printre straturile decorative începe partea de producţie ce conţine straturi înălţate de dimensiuni mai mici (2-5 mp), destinate de regulă grădinarilor începători şi un strat înălţat cu design special accesibil persoanelor cu handicap locomotor.

În centru este grădina propriu-zisă, o zonă parcelată pentru grădinarii mai iscusiţi, loturile având suprafeţe de 50 mp.

Pe partea de Est, în lungul gardului se întinde o livadă care, pe lângă pomi şi arbuşti fructiferi mai conţine şi o serie de plante de companie, plante aromatice şi medicinale. Pe partea de vest este amenajat un loc de joacă din structuri de salcie şi se continuă cu o zonă de poiană înflorită,  o zona plantată de „fitofarmacie” şi o mică livadă de cireşi. În Nord se găseşte zona de compost şi un adăpost pentru faună mărginite de un gard viu de carpen.

Pe partea dinspre parc gardul este dublat de arbuşti fructiferi (zmeur, mur, afin siberian).

Parcul comestibil  face trecerea de la grădina comunitară la pădurea parc printr-o livadă comună, în zona de acces auto.

Punctul de interes al parcului  este o structură de lemn de tip „deck”care străbate situl, conectează spaţii, creează spaţii prin diferite jocuri de înălţime şi lăţime, diverge şi converge pentru a cuprinde mai bine situl.

Astfel, dacă partea de grădină comunitară este bine structurată şi clară, aceasta parte adoptă formele naturale, e fluidă şi printr-o singură structură aduce multiple funcţiuni.  Astfel poate fi utilizată  pentru mers, repaos, evenimente şi pentru conectarea diverselor puncte şi a indica un anumit traseu.

Trecerea dirijată  permite vizualizarea unui traseu întreg, punînd în valoare  atît vegetaţia dezvoltată natural în pajişti, cât şi grupurile de pomi şi arbuști fructiferi inserate în peisaj. O mică poiană înflorită se întrepătrunde cu deck-ul, punîndu-i în evidenţă forma şerpuită,  asigurînd un decor plăcut în perioada caldă şi un punct de atracţie pentru insectele melifere.

Observînd că spațiul  era deja folosit pentru activităţi de picnic şi grătar am inserat din loc în loc mobilier dedicat acestor activităţi pentru a îmbunătăţi experienţa şi a crește atractivitatea locului. Pentru cei mici am amenajat şi o zonă de joacă cu nisip.

Gestiunea se va face diferenţiat, astfel zonele centrale de pajişte se vor cosi mai des pentru a creşte vizibilitatea şi a crea un spaţiu mai luminos şi sigur, iar marginile anual, pentru a controla dezvoltarea stratului arbustiv şi a păstra dinamica spontană.

Parcul nu are trasate limite clare, continuându-se în mod natural cu  pădurea existentă.

Astfel amenajarea are ca scop valorificarea potenţialului locului, creşterea spaţiului productiv şi a rezilienţei alimentare urbane.

În acelaşi timp se doreşte a fi o amenajare ce facilitează socializarea şi activitățile în aer liber (sport, concerte, târguri etc.) fără a avea un efect intruziv asupra ecosistemului dezvoltat în mod natural.

Lilia Nenescu – autoare studiu
Georgiana Strat – autoare proiecte peisagiste
Ciobanu Victor – autor ilustrație de copertă
Sprînceană Vitalie – redactare
Doroftei Cristian – machetare

 

Acest studiu face parte din proiectul de cercetare ”Urban sustainable food systems: models of interventions in Posta Veche” finanțat de către Fundația Culturală Europeană (ECF) în cadrul programului Courageous Citizens: Research & Development Grants 2018

           REFERINȚE:

  1. David Tracey, Grădinărit în zonele urbane
  2. FOOD & CITIES:The Role of Cities for Achieving the Sustainable Development Goals http://www.milanurbanfoodpolicypact.org/wp-content/uploads/2019/04/food_cities.pdf
  3. Carolyn Steel, Hungry city: how food shapes our lives, 2008
  4. David Tracey, Grădinăritul în zonele urbane
  5. Andre Viljoen și Katrin Bohn, Second nature urban agriculture: designing productive cities, pag. 7
  6. The London Food Strategy: https://www.london.gov.uk/what-we-do/business-and-economy/food/london-food-strategy-0
  7. The Bristol Food    Policy   Council aims     for        2020: https://bristolfoodpolicycouncil.org/wp-content/uploads/2016/02/food-action-plan-detail-19-2_optimize.pdf
  8. Food City: City of Melbourne Food Policy: https://www.melbourne.vic.gov.au/community/health-support-services/health-services/Pages/food-policy.aspx
  9. Kevin Morgan, The new urban foodscape: planning, politics and power. Articol din cartea Second nature urban agriculture.
  10. The Bristol method: how to use grants to support grassroots change https://bristolgreencapital.org/wp-content/uploads/2019/05/4_bristol_method_how_to_use_grants_to_support_grassroots_change.pdf
  11. Vezi cartea Guerrilla gardening: a manualfesto de David Tracey, 2007
  12. Andre Viljoen, Katrin Bohn, Second nature urban agriculture: designing productive cities. Ten years from the Continuous Productive Urban Landscape concept, 2014
  13. Sergius Ciocanu, Orașul Chișinău: începuturi, dezvoltare urbană, biseric
  14. Ibidem, pag. 60-62
  15. Ibidem, pag. 169
  16. Vezi Strategia de Dezvoltare a cartierului Poșta Veche, elaborată de echipa AO CADP. https://cadp.md/2019/08/05/strategie-de-dezvoltare-a-cartierului-posta-veche/
  17. citat din cartea Laura J. Lawson, City Bountiful: a century of community gardening in America, pag. 53
  18. Ibidem, pag. 54
  19. http://gradinescu.ro/project/scoala-143/
  20. https://www.green-report.ro/kaufland-gradinescu-gradina-urbana-comunitara-scoala-136/
  21. Laura J. Lawson, City Bountiful: a century of community gardening in America, pag. 206
  22. 80% din terenurile agricole globale sunt utilizate pentru cultivarea hranei pentru industria de creștere a animalelor, în special al bovinelor.
  23. Vezi un scurt video explicativ despre beneficiile pădurii comestibile: https://www.youtube.com/watch?v=Q_m_0UPOzuI
  24. https://www.agroforestry.co.uk/about-agroforestry/forest-gardening/
  25. http://seeditforward.org/food-forest-valea-satului/

     Sursă imagini: Lilia Nenescu, Georgiana Strat, Gabriela Isac

     Fotografii grădină școlară:

trythiswv.com/wp-content/uploads/2013/12/garden1.jpg

mynorth.com/2015/01/school-garden-workshop-northern-michigan/

www.kcet.org/shows/departures/seeds-of-change-the-value-of-school-gardens-in-education-and-community-health