AFIS

Aplică la Academia de Leadership pentru Tinerii din Chișinău

 

American Language Center (ALC), cu susținerea Liceului Teoretic ”Spiru Haret”,  organizează Summer Leadership Academy (SLA). Proiectul are drept scop cultivarea tinerilor lideri, dar și promovarea acestora în societate, printr-o serie de training-uri în limba engleză.

Obiective generale:

  • Promovarea leadership-ului în rîndurile adolescenților
  • Încurajarea lucrului în echipă drept mecanism de soluționare a problemelor în comunitate
  • Intensificarea activității sociale prin intermediul dezvoltării calităților de lider, cum ar fi comunicarea eficientă, planificarea, empatia, captarea atenției în public, persuasivitatea, etc.
  • Îmbunătațirea capacităților de comunicare în limba engleză

Întreaga serie de training-uri se va desfășura în cadrul Liceului Teoretic “Spiru Haret”, cuprinzînd circa 25 de tineri între 14 și 17 ani. Participarea la academie va fi decisă în urma unui interviu în cadrul căruia va fi evaluată cunoașterea limbii engleze, dar și motivarea tânărului de a  lua parte într-un astfel de proiect. 

Perioada de desfășurare: 18.05.2018- 13.06.2018.

Proiectul va conține 3  sesiuni saptamînale (Luni, Miercuri, Vineri), a cîte 4 ore fiecare. Fiecare săptămînă va reprezenta un modul de studiu aparte. Mesele pentru participanti vor fi asigurate.

Oportunitatea dată este perfectă pentru tinerii care au nevoie de un impuls pentru a se manifesta în comunitatea lor, dar și pentru a deveni mult mai fluenți si liberi vorbind limba engleză. Primind informație și metode concrete de aplicare în practică, participanatul va căpăta încrederea, curajul și capacitatea de a rezolva cât și problemele personale, atât și cele de importanță comunitară, acționînd drept un adevărat lider.

Pentru a vă înregistra, vă rugăm să completați formularul până pe 7 iunie 2018.

Formularul de Înregistrate: https://summerleadershipacademy.typeform.com/to/XoVLIO

Info pack: https://bit.ly/2rOEsLn

*Summer Leadership Academy este un proiect autonom din punct de vedere financiar. El va funcționa exclusiv datorită contribuției participanților și a parteneriatelor cu ONG-uri locale, instituții publice și unii traineri.

Participarea la Academia de Leadership pentru Tinerii din Chișinău este cu plată. Pentru mai multe detalii, contactați organizatorii la următoarele date de contact: leadersfactorymd@gmail.com ; tel. 022 22 58 60/+373 78 88 68 63.

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu