RECENTE REVISTA PZF

Revista de duminică. (Nr.30)

Un dosar despre presa din Transnistria la Radio Europ Liberă, în secţiunea „Dialoguri Transnistrene”, cu puncte de vedere ale unor junalişti, oameni de rînd şi experţi. Iată un punct de vedere a unui jurnalist: „Spaţiul mediatic este foarte mic, noi toţi ne cunoaştem unii pe alţii. Şi să nu dea Domnul cineva, cândva, undeva şi pentru ceva să spună lucrurilor altfel – despre asta va afla toată lumea. Pentru că în noi este adânc înrădăcinată autocenzura. Este probabil ceea ce ne face deosebiţi şi ne deosebeşte de alţii.” „Ernest Vardanean: „Eu aș spune că situația cu libertatea exprimării în Transnistria este una dublă. Pe de o parte, după cum am menționat deja, spațiul virtual informațional este curățat de critici. Dar, pe de altă parte, presa oficială de la Tiraspol care ține de echipa lui Evgheni Șevciuk totuși este puțin mai liberă decât a fost în timpul lui Smirnov. Adică presa transnistreană de acuma nu se teme să discute probleme acute cu care se confruntă regiunea. Deci ei înșiși permit, adică guvernarea permite ca presa să scrie mai liber, mai deschis, mai echidistant, aș spune, dar numai prin limitele care au fost puse de către echipa lui Șevciuk. Adică o libertate mai mare, dar totuși în limite. Nu se teme lumea să vorbească, dar nu depășește anumite limite – autocenzură, aș spune așa.”

Un articol în Liberation despre implicaţiile juridice, morale, sociale ale unui protest cu sînii goi, în legătură cu manifestarea unei activiste Femen în biserica Madeleine, la Paris, în decembrie 2013. Femeia riscă să fie judecată pentru „exhibiţionism”. «Comme d’habitude, dès qu’une femme expose ses opinions politiques, on l’accuse de maladie mentale», avance pour sa part la prévenue. Même son de cloche chez la porte-parole des Femen, Marguerite Stern, qui estime «qu’il ne s’agit tout de même pas de juger un psychopathe qui aurait montré ses parties génitales au Bois de Boulogne». «Cela pose une véritable question de société sur le corps des femmes, dans le cadre d’une action politique, avec un slogan. Dès lors qu’on est habitués à voir des seins partout, peut-on parler d’exhibition sexuelle ?»

La subiect, blogul Lupul sur, despre alăptatul în public: „În esență, pretenția față de femeia care alăptează în public se reduce la un singur lucru: că nu este ”dezgolită frumos”.  Că umblă cu tricoul ridicat, că i-i fermoarul descheiat, că mănâncă în timp ce alăptează, că vorbește cu altcineva, într-un cuvând, nu arată și nu se poartă ca în poză. Și femeia trebuie să arate întotdeauna ca un jpeg redactat, și când se dezbracă, și când alăptează, și chiar când naște. Altfel nu are ce căuta în public.”

Pe acelaşi blog (Lupul sur) despre „mitul popular moldovenesc” că femeile din Moldova sînt cele mai frumoase. „Partea distractivă este că și rușii, și alte popoare au mituri similare, lăudându-se cu femeile lor la fel cum se laudă cu solurile fertile, bombele atomice sau vinurile pe care le produc. Occidentalii, fie că din politețe, fie că din interes comercial, le țin isonul, îi bat pe umăr, după care le laudă și femeile, și solurile, și vinurile, și chiar rachetele nucleare. 🙂 Iar moldovanul nostru nu mai poate de mândrie, și se umflă în pene ca un curcan, și mai și spune cu dispreț că prin Europa nu-s femei frumoase, iar americancele în general au o problemă cu genofondul fiind marfă de prospețime secundă.”

Ludmila Alabieva scrie în Vedomosti despre o inițiativă  a Dumei rusești de interzice anumite feluri de încălțăminte considerate a fi imorale și nesănătoase: ”Госдума не оставляет заботы о здоровье своих сограждан: сначала в опалу попали синтетические кружевные трусы, теперь дело дошло до обуви. По мнению депутата от «Справедливой России» Олега Михеева, большую опасность представляют кеды, балетки и — фетиш многочисленных отечественных красоток — туфли на высоком каблуке. Так что к панталончикам с начесом, в которых щеголяли наши бабушки, пора подобрать какую-то выдержанную в медицинско-патриотическом ключе обувь. Псевдомедицинский дискурс всегда приходился ко двору, когда нужно было свести счеты с тем или иным предметом одежды. Возьмем, к примеру, брюки, которые дамам нельзя было надевать ни под каким предлогом вплоть до прошлого века. Их называли неприличными, бесстыжими, но этого мало: считалось, что они могут навредить здоровью женщины и даже стать причиной бесплодия. Любопытно, что в 1800 году был даже принят закон, запрещавший парижанкам носить брюки (по всей видимости, после Великой французской революции, провозгласившей свободу, равенство, братство для обоих полов, женщинам решили напомнить об их месте и подходящей для них одежде). Но брюки так уверенно двигались в сторону женского гардероба, что про эту законодательную инициативу позабыли и отменили задним числом только в 2013 году.”

Un interviu în Liberation despre profilul ucigaşilor în serie şi al ucigaşilor în masă, de către o fostă investigatoare („profiler”) FBI, Mary Ellen O’Toole. Aceştia, spune investigatoarea, sînt adesea oameni perfect integraţi în societate. Întrebată cum sînt şi cum se manifestă ucigaşii în serie într-un interviu de investigaţie, investigatoarea susţine că aceştia par nişte persoane cît se poate de „şarmante”: „Ce sont souvent des gens tout à fait charmants, très causants et même dotés d’un bon sens de l’humour. Ils sont aussi souvent très arrogants ou égotistes. Ils aiment bien parler de ce qu’ils ont fait, ils en sont très fiers. Ils peuvent être curieux de rencontrer le profiler chargé de leur cas. Pour eux, c’est parfois la première occasion de parler à quelqu’un qui peut comprendre ce qu’ils ont fait. Ils aiment ça. Je me souviens en particulier de ma rencontre avec celui qu’on a appelé le «toy box killer»[David Parker Ray, soupçonné d’avoir tué jusqu’à 60 femmes qu’il torturait dans sa «boîte à jouets», une caravane aménagée en chambre de supplices, ndlr]. (…) Il était tout à fait charmant, poli, respectueux et même drôle.”

Un articol de Eric Fassin (sociolog) în Liberation, despre denegarea oficialilor francezi de a califica omorul tînărului rom la Paris drept o „crimă rasială”: „En réalité, occulter le racisme du lynchage, c’est renoncer à chercher, au-delà des coupables, les responsables. Autrement dit, c’est dénier la responsabilité des politiques dans la montée de la romaphobie : si cet acte n’a rien à voir avec le racisme, alors, politiquement, il n’y a rien à voir. Pourtant, dans le discours public, les «dérapages» sont si nombreux, et tellement délibérés, qu’il convient de parler d’un véritable glissement de terrain. De Claude Guéant, parlant en septembre 2012 de «minorités très criminogènes», à son successeur à l’Intérieur, Manuel Valls, affirmant en mars 2013 dans le Figaro que les Roms refusent de s’intégrer «parce qu’ils sont entre les mains de réseaux versés dans la mendicité ou la prostitution», l’ancienne majorité et la nouvelle se retrouvent au moins sur un point : la stigmatisation.”

 Traficul de organe în Ucraina e trecut sub tăcere atît de mass-media ucraineană cît și de cea occidentală.

Din 20 martie străinii pot fi puși în detenție pe perioade mai lungi decît 6 luni, așa cum era pînă acum. ”Ce qui est incroyable, c’est que l’Europe considère désormais la détention comme quelque chose de normal, alors que c’est une expérience traumatisante!» s’insurge Ioanna Kotsioni, de Médecins sans frontières. Dans son rapport «Souffrance invisible», MSF, l’une des seules ONG procurant des soins au sein des centres de détention grecs depuis 2008, soutient que «les migrants souffrent de problèmes médicaux provoqués ou aggravés par les conditions insalubres, la longueur de la détention et l’absence d’accès aux soins». Les éruptions fréquentes de gale, l’hygiène dégradée et la douleur psychologique provoquée par les conditions de détention sont revues en détail dans ce rapport publié en mai 2014, illustré d’images montrant des sanitaires infectes. Ce n’est pas une nouveauté. Depuis le verdict de la Cour européenne des droits de l’homme dans le cas M.S.S contre la Belgique et la Grèce en 2011, les pays tiers de l’UE ont déjà l’interdiction de renvoyer un migrant illégal en Grèce, de peur que ses droits élémentaires ne soient violés. Ayant demandé de pouvoir visiter le centre de rétention de Drama, Le Courrier s’est vu opposer un refus, par mesure de «sécurité» mais aussi «pour des raisons concernant la protection des données personnelles des personnes à l’intérieur».”

Tot despre imigrație și imigranți: Amnesty International a făcut un raportTHE HUMAN COST OF FORTRESS EUROPE: HUMAN RIGHTS VIOLATIONS AGAINST MIGRANTS AND REFUGEES AT EUROPE’S BORDERS, despre costurile materiale și umane ale imigrației ilegale spre Europa. Conform calculelor Amnesty, cu începere din 2000, aproximativ 23 mii oameni au murit în timp ce încercau să ajungă clandestin în Europa. Din cele 4 miliarde de euro alocate de UE pentru politica migrațională, aproape jumătate – 1.8 miliarde – au mers spre fortificarea hotarelor externe ale UE și doar 700 milioane au fost cheltuite pentru asistența și integrarea migranților.

Slavoj Zizek crede că stînga are nevoie de o figură de calibrul, îndrăzneala, aroganța și îndărătnicia lui Margaret Thatcher: ”Margaret Thatcher, doamna care nu schimba direcţia, a fost un astfel de Stăpîn, ţinînd nestrămutat la decizia sa, care a fost percepută mai întîi ca nebunească, şi ridicîndu-şi treptat nebunia singulară la rangul de normă acceptată. Cînd Thatcher a fost întrebată despre cea mai mare realizare a ei, a răspuns prompt: “New labour”. Şi avea dreptate: triumful ei a fost acela că pînă şi inamicii ei politici i-au adoptat politicile economice de bază. De unde se vede că adevăratul triumf nu e victoria asupra inamicului, ci intervine atunci cînd inamicul însuşi începe să-ţi folosească limbajul, aşa încît ideile tale devin fundamentele întregului cîmp de bătaie.”

Desmond Tutu, considerat conștiința morală a Africii de Sud, un mare om și luptător pentru demnitate, s-a pronunțat în favoarea eutanasiei: ” I have come to realise that I do not want my life to be prolonged artificially. I think when you need machines to help you breathe, then you have to ask questions about the quality of life being experienced and about the way money is being spent. This may be hard for some people to consider. But why is a life that is ending being prolonged? Why is money being spent in this way? It could be better spent on a mother giving birth to a baby, or an organ transplant needed by a young person. Money should be spent on those that are at the beginning or in full flow of their life. Of course, these are my personal opinions and not of my church. What was done to Madiba (Nelson Mandela) was disgraceful. There was that occasion when Madiba was televised with political leaders, President Jacob Zuma and Cyril Ramaphosa. You could see Madiba was not fully there. He did not speak. He was not connecting. My friend was no longer himself. It was an affront to Madiba’s dignity.”

CĂRȚI.

Dave Zirin ”Brazil’s Dance with the Devil. The World Cup, the Olympics, and the Fight for Democracy” (2014). O carte aparent despre Brazilia. În esență însă am citit o investigație despre cooptarea sportului (fotbal, jocuri olimpice) de către corporații și puternice organizații internaționale precum FIFA sau Comitetul Internațional Olimpic. Pentru Brazilia, argumentează Zirin, campionatul mondial de fotbal și jocurile olimpice care vor fi găzduite în 2016, înseamnă un efort economic imens de construcție a infrastructurii sportive necesare, proces corupt și inutil. Investițiile enorme în stadioane conform standardelor FIFA ar fi putut folosite la construcția unor spitale de standarde internaționale sau a unor școli bune. Adițional, adică dincolo de cheltuielile publice imense, statul brazilian a recurs și la importante măsuri anti-democratice: evacuarea unor cartiere întregi pentru a face loc stadioanelor și parcărilor, defrișări masive de păduri pentru a construi aeroporturi, întărirea unui important aparat de securitate etc. (VS)

FILME. 

O comedie de Roman Polanski, Carnage, 2011, în care două cupluri se întîlnesc pentru a discuta în legătură cu o bătaie dintre fiii lor preadolescenţi la şcoală. Adulţii, la început împăciuitori, devin tot mai acuzatori unii faţă de alţii, sfîrşind prin a deveni mai consecvenţi în agresivitatea lor decît propriii lor fii, care de altfel se împacă în scurt timp, aşa cum ultimile secvenţe din film o arată. Comedia surpinde această tensiune între comportamentul de suprafaţă al acestor oameni ai burgheziei new-yorkeze, în aparenţă cum-se-cade şi stăpîni pe sine, şi dorinţa sinceră a lor de a-şi pedepsi aproapele, în numele aceloraşi valori şi norme occidentale. (PN)

 

TEATRU.

AMERICAN DREAM, un performance de Nicoleta Esinencu cu Tatiana Miron, Veaceslav Sambriș, Doriana Talmazan, video Nicolai Razgon, la Teatru-Spălătorie: „American Dream are ca punct de pornire istoria personală a unuia dintre actorii implicați în proiect, Tatiana Miron, care fiind studentă în anul doi la Academia de Arte din Chișinău a plecat prin programul “Summer Work & Travel” în America. Program cunoscut în toată lumea ca fiind o şansă acordată studenţilor de a vizita SUA în vacanţa de vară şi de a cîştiga ceva bani. O șansă care pare-se nu este garantată tuturor celor care participă în acest program.// Pornind de la această istorie, American Dream propune și o incursiune în interiorul unei societăți care se vrea percepută și chiar e percepută de multe ori ca o societate model. Țara de vis ce asigură pentru toți și oricare dintre cetățenii săi dreptul la libera exprimare, securitatea alimentară, protecția consumatorului… precum și pacea în lume.” În acest spectacol, SUA şi Rusia, vazute de unii moldoveni ca două ţări de vis, devin un infern pentru actriţa-personaj Tatiana Miron, una din miile de moldoveni, care merg în străinătate pentru a cîştiga un ban şi a-şi suplini economiile ciuruite de sărăcie şi nesiguranţă în ziua de mîine. Străinătatea devine un infern pentru un imigrant lipsit de protecţie în faţa angajatorilor dornici de a exploata această forţă de muncă ieftină şi vulnerabilă. Mai ales în Rusia, această experienţă a migrantului de muncă devine aproape apocaliptică, fiind tras pe sfoară de angajatori şi de supraveghetori (прорабы), ultimii fiind deseori moldoveni ei înşişi. Mărturiile Tatianei sînt cadrate de date şi analize ale societăţilor americane şi ruse, printr-o formulă scenică reuşită, în care imagini video alternează cu diverse citate din opinia şi discursurile publice. (PN)

 

sursă imagine de fundal.

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu