[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]
Motto: ”Sunt categoric împotriva implicării religiei în biserică” (un blogger la o emisiune tv)
Pe 3 și 4 septembrie a avut loc, la mănăstirea Căpriana, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova care s-a desfășurat sub președinția Mitropolitului Vladimir.
Adunarea a fost organizată la insistența unui grup de creștini ce au protestat în timpul verii în fața sediului Mitropoliei cerînd convocarea Sinodului pentru adoptarea unor ”chestiuni urgente”.
Alt motiv, mult mai plauzibil, este campania electorală din această toamnă și alegerile parlamentare preconizate pentru luna noiembrie: partidele politice și-au început demult agitația iar unii prelați – în primul rînd Marchel, episcopul de Bălți și Fălești – participă foarte activ în viața politică de partid, înființează mișcări politice, sprijină în mod deschis anumite partide etc.
Așa încît, în ajun de alegeri, Mitropolia urma să elaboreze și să prezinte la rîndul ei un fel de program politic electoral.
Și a făcut-o.
Despre agende: moderate și radicale.
Deși ședința Sinodului urma să abordeze chestiuni ”ce țin de viața bisericească” (cel puțin așa anunța acum cîteva săptămîni site-ul oficial al Mitropoliei Moldovei), structura deciziilor finale a urmat mai degrabă agenda aripii conservator-radicale a Bisericii Ortodoxe din Moldova (ale cărei doleanțe pot fi citite aici).
Aripa ”conservator-radicală” (ce i-ar aduna pe Cibric, Marchel și Văluță printre alții) a reușit să impună aripii ”moderat-acomodaționistă” (ce ar aduna un alt grup, condus de mitropolitul Vladimir) propriile teme și propriii termeni de discuție.
Mă rog, diviziunea între cele două grupuri e pur convențională – de jure ambele sunt parte a ”corpului indivizibil” al Bisericii. Însă dincolo de pretențiile despre unitate, existența acestor două grupuri nu poate fi contestată: vedem pe de o parte, radicalismul unui Marchel care e gata să se unească și cu dracul (uneori e vorba de socialiștii lui Dodon, alteori de comuniștii lui Voronin) doar pentru a ”se bate” contra homosexualității. Vedem, pe de altă parte, moderația celuilalt grup care vrea mai degrabă o acomodare cu puterea laică, e mai puțin vehementă în războaiele culturale (cel puțin nu e coerentă – mitropolitul Vladimir poate azi să amenințe cu anatema pe cei care au votat Legea cu privire la Egalitatea de Șanse iar mîine să oficieze a doua căsătorie a lui Vlad Filat, unul din arhitecții adoptării acestei legi). Prin unele figuri precum părintele Pavel Borșevschi, aripa moderată face și ceva politică socială – dar e vorba strict de eforturi individuale, nu de vreun aggiornamento al întregii Biserici și nici de vreo teologie liberaționistă oficială.
De ce ”moderații” au cedat atît de mult? S-ar putea ca mitropolitul Vladimir să fi dorit să păstreze măcar aparența unității bisericii în ajun de alegeri. S-ar putea ca mitropolitul să fi luptat pentru a-și păstra propriul scaun ce s-ar putea clătina dacă grupul lui Marchel – suficicient de vizibil și vocal – ar amenința cu scindarea sau și-ar găsi susținere la Patriarhie. S-ar putea să fie ambele.
Așa ori altfel partea radicală a reușit să-și impună agenda aproape în mod total: Sinodul i-a dat lui Marchel tot ce și-a dorit (a se consulta lista preliminară de revendicări publicată pe blogului Asocieției Pro-Ortodoxia a lui Ghenadie Văluță):
– În primul rînd, condamnarea univocă a procesului de integrare europeană – nu din cauza presupusului materialism al Europei (critica ortodoxă cea mai frecventă a Occidentului) căci o asemenea pistă ar fi fost periculoasă – prelații ortodocși nu-s deloc săraci: mitropolitul Vladimir deține cîteva case, două firme și un automobil de teren cu numere guvernamentale, iar episcopul Marchel deține o casă luxoasă la Bălți. S-a mers pe invocarea sperietorii Gayropa – adică Europa ca pămînt al desfrînării morale, mai ales celei homosexuale. O sperietoare cu atît mai comodă cu cît e mai falsă și cu cît ocolește mai mult dezbaterile reale ale procesului de aderare a Moldovei la UE: gradul scăzut de competitivitate al producătorilor locali, competiția inegală între agricultorii europeni, subsidiați la greu, și agricultorii moldoveni, forțați să se descurce pe cont propriu, eventualele creșteri de prețuri, mai ales la produse sensibile precum medicamentele, migrația de muncă și consecințele acesteia asupra familiei etc.
– În al doilea rînd, ancorarea definitivă a Bisericii Ortodoxe în dezbaterile culturale și mai ales în tema ”homosexualității” care a monopolizat întreg discursul public al Bisericii și a exclus aproape în totalitate orice altă temă. Biserica Ortodoxă din Moldova, (pro-justiție socială, pro-milă, pro-caritate – cel puțin in intenție) se transformă, de acum încolo, în Biserica Ortodoxă Moldovenească Anti-Gay.
– În al treilea rînd, condamnarea ecumenismului: Decizia Nr. 3 interzice rugăciunile în comun cu membri altor confesiuni religioase. Fapt care transformă automat în ”necredincioși” sau chiar ”eretici” cîteva sute de mii de emigranți moldoveni în Occident (Italia, Spania, Portugalia, Franța) care merg la slujbe oficiate de preoți moldoveni/români dar care au loc, de regulă, în biserici catolice oferite pe gratis sau contra unor sume simbolice de către comunitățile adoptive și la care participă uneori preoți catolici.
– În al patrulea rînd, Sinodul nu a adoptat nici un fel de decizie cu privire la implicarea clerului în activitatea politică de partid. Ceea ce dă mînă liberă episcopului Marchel să participe activ și de acum încolo în viața politică a țării, să vorbească și să participe la ședințe de partid în numele Bisericii.
Cum se inventează un pericol național?
Trei din cele cinci decizii importante ale Sinodului se referă la tema homosexualității: Decizia nr. 1. Condamnarea paradelor gay și a consecințelor adoptării Legii cu privire la Egalitatea de Șanse, Decizia nr. 4. Declarația Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova referitor la provocările secularizante ale Uniunii Europene și Decizia nr. 12. Apelul Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova către creștini, în urma analizării stării moral-duhovnicești a societății moldovenești.
De fiecare dată homosexualitatea este menționată ca fiind amenințarea absolută ce lovește direct ”în coloana vertebrală a celor mai sfinte valori ale poporului nostru”.
Nici un cuvînt despre situația din Ucraina, despre nevoia de a fi uniți în fața eventualelor încercări de învrăjbire inter-etnică sau inter-religioasă, despre inegalitatea economică între o mînă de cetățeni bogați ce dețin puterea economică și politică și o masă de oameni săraci lipsiți de putere, despre violența în familie ce afectează trei din patru femei în Moldova, despre corupția și imoralitatea politică!
Pentru că Mitropolia Moldovei e obsedată de ”homosexualitate”.
Ceea ce nu se poate afirma despre credincioși:
– Tema homosexualității și a așa-zisului pericolul homosexual nu apare nici în top 3, nici în top 10 și nici în top 20 probleme considerate de către cetățeni a fi importante și cruciale (a se vedea toate Barometrele Opiniei Publice). Temele care îi preocupă pe moldoveni cel mai mult sunt, invariabil: viitorul copiilor, șomajul, prețurile, sărăcia, corupția, criza financiară, criminalitatea, foamea, boala, un eventual război în zonă. Adică exact cele care lipsesc din Apelurile/Deciziile/Recomandările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova!
– Conform Barometrului Opiniei Publice din aprilie 2013, doar 40 % din moldoveni au auzit în genere despre adoptarea Legii cu privire la Egalitatea de Șanse, în pofida vastei campanii de (dez)informare dusă de Biserică și partidele din opoziție (în mod paradoxal cele de stînga!). Dintre cei care au auzit, 40 % au atitudine negativă față de lege dar tot 40 % au o atitudine pozitivă.
Ceea ce înseamnă că Mitropolia nu a reușit (încă) să impună societății tema gay-ilor care rămîne o obsesie internă, fără mari efecte în exterior.
De ce atunci o temă atît de marginală cum e homosexualitatea ajunge să fie pilonul de temelie și doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe din Moldova?
Există cîteva explicații plauzibile:
Prima – subordonarea teologică și doctrinară a Mitropoliei Moldovei față de Patriarhia Moskovei. Patriarhul Kiril e implicat activ în politica externă rusească iar Patriarhia încearcă să construiască justificări teologice politicii externe rusești – de unde și întregul edificiu discursiv despre Rusia și spațiul ortodox rus ca fiind o alternativă ”morală” Occidentului ”degradat”. În aceste condiții, Patriarhia Moskovei promovează foarte intens, de la o vreme, sperietoarea ”homosexualității”(așa-zisa Gayropa) și încearcă să construiască o imagine negativă Europei. Ierarhia bisericească moldovenească nu face decît să adopte în mod mecanic și necritic acest mesaj fără a încerca să elaboreze o gîndire/critică teologică proprie a proceselor politice și geopolitice din zonă, fără a ține cont de contextul național și local și fără a amenda în vreun fel subtextul politic al teologiei oficiale a Patriarhiei.
A doua, dezbaterea politică moldovenească a creat condiții favorabile pentru desfășurarea acestor ”războaie culturale” în care economicul este lipsă și în care întreaga dispută se poartă nu în jurul politicilor economice sau sociale ci în jurul seturilor de valori ”morale” și ”culturale” propuse de actorii politici. Mult înainte ca Biserica să inventeze ”homosexualitatea” ca problemă, partidele politice din Moldova au inventat ”criza identitară”, ”unionismul”, ”moldovenismul”, ”UE civilizat vs Rusia barbară”, ”UE materialist vs spațiul ortodox spiritual” și alte stafii fără substanță care, deși nu propuneau vreo soluție economică reușeau să captureze atenția și energia electoratului și să aducă într-un final voturi. Cînd partidele politice ”naturalizează economicul și socialul” (în sensul că acceptă unanim și necritic ca fiind ”firesc” actualul sistem economic ) ceea ce rămîne de disputat și polemizat sunt …”valorile morale”.
În acest sens Biserica nu a inventat bicicleta ci doar a utilizat materialul disponibil și a înțeles să-și promoveze propria sperietoare în lungul șir de discuții inutile pe teme false ce caracterizează politica moldovenească. O biserică vorbind doar despre homosexualitate ar fi o aiureală într-un context în care ceilalți actori politici vorbesc despre politici economice și sociale. Însă în contextul în care majoritatea actorilor politici agită sperietori retorice false, situația unei Biserici obsedate de tema homosexualității apare ca fiind una aproape ”normală”.
Adică, la fel ca partidele politice din țară, Biserica Ortodoxă moldovenească e ultra-activă, dar pe fronturi periferice.
sursă imagine de fundal: site-ul Mitropoliei Moldovei.
Un articol foarte bun care ar merita o mediatizare mai larga. As aduce doar cateva mici corectii. Legat de partidele de stanga si subliniat ca fiind paradoxal de dl. Sprinceana faptul ca in Moldova anume acesti actori politici agita spectrul luptei pentru normalitate sexuala. Progresul si stanga nu sunt neaparat un tandem natural. Sa nu uitam ca si Hitler era seful unui stat national-socialist. Si presupun ca stanga din Moldova are mai mult (prin filiera sovietic-ruseasca) mai mult cu Hitler decat cu socialistii europeni.
Cat priveste preluarea de catre BOM a mesajului Gayropa elaborat de catre Patriarhia Moscovei, sunt de acord cu asta doar ca nu cred ca e adoptat mecanic si necritic. Contextul politic si geopolitic cere activarea unor actori si a unor mesaje. Iata ca aceasta activare are loc. Pentru ca de ce are loc in BOM si nu la Mitropolia Basarabiei (alt actor spiritual-politic uitat in articol).
In ultimul rand consider ca razboaiele culturale sunt firesti (desi poate nefiresc de dure) intr-o societate democratica. La fel si disputarea valorilor morale pe care este zidita o comunitate. E fireasca. Aceasta nu inseamna ca economicul este lasat pe dinafara. Niciodata. De fapt toate aceste lupte „culturiste” au ca miza repartizarea resurselor. Bunaoara, prohomo -antifamilie. Profamilie – antihomo. Poate e foarte simplist. Dar asa sunt razboaiele culturale politice: simpliste. Pana si marea falie politica Est-Vest din politica moldoveneasca este explicabila prin pauperitatea excesiva a tarii si necesitatea integrarii intr-un anumit spatiu economic (care cum se vede este si politic si cultural, etc. in acelasi timp).
Calin, eu am evitat (si fac eforturi enorme pentru a-mi respecta angajamentul) sa utilizez expresii si calificative de genul ”progresist” si celelalte – pentru ca ele fie arunca discutia in tipare prestabilite (progresist vs reactionar) fie o deraiaza in injuraturi si etichete. Te provoc sa gasesti unde am utilizat in acest text sau in altul aceasta schema cu progres-regres.
N-o sa o gasesti, pentru ca nu e.
Revenind la paradoxul cu stanga moldava si conservatismului ei moral – intreaga traditie europeana de stanga a fost si este foarte simpatetica miscarilor de emancipare individuala si revendicarilor identitare (inclusiv gay). Paradoxul e ca multe partide moldovenesti de stanga fac mare caz de apartenenta lor la stanga europeana si ca reusesc sa imbine discursul domestic ultra-conservativ cu calitatea de membru intr-o organizatie atat de radicala si transformatoare.
Mitropolia Basarabiei exista doar pe hartie. Si in scuarul din fata liceului Asachi (cat Ciuntu mai sta in MB). A existat un inceput, poate frumos, poate grozav, poate promitator. Acum nu mai e. Despre initiativele moarte numai de bine sau deloc. Eu nu vorbesc deloc.
Razboaiele culturale sunt firesti. In orice societate. E un trend global: se intampla in SUA, se intampla in Franta, se intampla pretutindeni. Si absenta economicului din dezbaterile politice e tot un trend global. Si ”cultura” ca paravan in spatele caruia se fac jocuri economice e tot un trend global. Eu il arat in Moldova. Nu am inca solutii pentru el.
Nu ma provoca, „ca ametesc”. Dar e bine ca ai precizat ce e paradoxal la partidele moldovenesti de stanga. Mie, totusi, mi s-ar parea mai paradoxal, daca se poate spune asa, cum de organizatiile europene de stanga accepta asemenea membri. Probabil, totul e politica si mai putin „valori si principii”. Si aici revin la un anumit discurs de stanga (mai ales in SUA) care se eticheteaza ca fiind progresist, ceea ce este contestabil din multe puncte de vedere. Asadar nu eu fac stanga progresista, ei isi lipesc aceasta eticheta.